Anul asta am fost la spovedanie si impartasanie cu toti copiii pe care-i avem in custodie, facuti sau nefacuti. De noi. Acestia, in numar total de 6 au fost direct asistati si manageriati de doi adulti responsabili, nu dau numele lor deoarece autorul ii considera iresponsabili.
Preotul care ne-a spalat de toate pacatele a spus o chestie care mi-a intarit convingerea ca mai exista si oameni sanatosi la cap: copiii astia micii trebuiesc doar impartasiti si nu spovediti. Ce pacate pot avea ei de iertat? ne-a intrebat parintele. Ceea ce se loveste frontal, ca la ciocnirea cu un perete proapat varuit, cu atitudinea unor profesori de religie care au bagat spaima in bietii copii, amenintandu-i cu o oferta turistica bogata in cazane cu smoala si focuri vesnice. Pentru prima data i-am vazut pe copii fericiti ca au venit la biserica si nu speriati de vreo eventuala greseala care, printr-o eroare divina, sa nu fie trecuta in opisul greselilor de iertat.
Bineinteles ca au fost si momente vesele facute de cei doi adulti responsabili. Am fost intrebati de unul din copii ce trebuie sa raspunda daca el mai minte asa, din cand in cand. Taica-su, om responsabil pe perioada determinata, i-a raspuns sa spuna ca da.-Dar nu mint tot timpul, doar ocazional, protesta adolescentul in devenire.
Celallat adult, mai destept i-a raspuns ca biserica nu-i parlament. Aici este da sau nu. Dupa cateva secunde de gandire, copilul raspunde:
-Voi zice DU.
Bineinteles ca am ras ca doi prosti, spre indignarea celorlalti enoriasi care dadeau din cap dezaprobatori pentru ca erau responsabili. Unul s-a oprit brusc din ras, sesizand rusinea situatiei, iar celalalt a ras mai tare ca sa dea senzatia ca rad tot doi. Apoi a venit randul autorului la spovedanie. Inainte de a ingenunchea, mi-am adus aminte de spovedania de anul trecut, de la o alta biserica, guvernata spiritual de un mare sfant si intretinuta pamanteste de niste oameni marunti, imbracati in negru, cu puteri speciale, pe care le impartaseau enoriasilor cu rezerve. Parca era pe vremea lui Ceausescu cand se dadea unt si lumea din spate striga vesnic aceeasi lozinca: – Dati cate unul sa ajunga la toata lumea.
Deci, anul trecut, cand m-am asezat in genunchi preotul m-a intrebat, asa, pe nepusa masa, daca fac pervesiuni sexuale acasa. M-a cuprins panica, stiind ca trebuie sa ma bag sub sutana, gandindu-ma ca n-are pantaloni pe el. Nici atunci, si nici acum nu stiu ce raspuns trebuia sa dau. Adica sa mint sau sa spun adevarul.
Anul asta preotul m-a intrebat efectiv ceea ce ma asteptam, probabil ca pacatele cele mai ascunse, de regula cele cu gandul, nu are suficienta putere sa le ierte. Oricum, a fost mult mai preot decat altii, cu har as putea zice, dar nu zic. Scriu. Am fost extrem de fericit cand am plecat de la biserica. Nu inainte de a se spovedi si celalat adult, a durat mai mult, probabil avea tolba mai bogata sau i-a explicat preotului de ce ii crapa calculatorul cand instaleaza Vista. Pentru ca, la finalul spovedaniei, l-am auzit pe cumnata-miu zicandu-i preotului: -Faceti asa cum va zic si mai vorbim!!!
Ma asteptam sa-i dea preotul vreun sfat, dar intotdeauna celalat adult a stiut sa devine din vanat vanator. Asta-i defectul lui major.
Cam asta a fost spovedania, apoi ne-am impartasit pana ne-a dat afara, asa de bun era vinul de impartasanie.
Oare am mintit sau am spus adevarul?
