Vestea s-a răspândit ca fulgerul şi primele telefoane au sosit rapid de la Beciu, dl. Gavrilă, de la Grabicina, Răghină şi de la Parcul 15 Plopeasa confirmând justeţea demersului nostru.
Până spre orele 15:30 vânzoleala, discuţiile şi organizarea conformă cu transmisia radiotelevizată fuseseră rezolvate după care au început zvonurile, alarmele false, pe care le luam drept bune şi cereri mai mult sau mai puţin întemeiate pe care oricum nu le puteam rezolva în prima zi. Deoarece unele zvonuri se repetau am luat măsura organizării grupelor de pază şi suptaveghere, pe şosea, la intrarea în primărie şi la principalele intersecţii ale drumului judeţean.Apar şi primele „alarme” periculoase:în jurul orei 16.00 primim de la Căneşti telefon că o maşină Dacia cu persoane necunoscute nu a oprit la semnul poliţistului de la primărie şi că are un „terorist” inăuntru, fiind lăsată de spate. In dreptul şcolii Scorţoasa era un baraj de 10-12 tineri care, fiind anunţaţi, opresc maşina respectivă şi o controlează: într-adevăr maşina era încărcată cu porcul tăiat la Chilii de bietul om care alerga repede ca să nu-l apuce noaptea până la Berca, de unde era.
Nu ştiu nici până azi cum de erau suficiente banderole cu tricolor pe care tinerii şi le puseseră la mână. Unii ziceau că le-au adus de la Berca, alţii că le-au dat miliţienii… Oricum toţi erau conştiincioşi şi „apărau” cuceririle revoluţiei. Au apărut şi primele semne de indisciplină: Pe fondul panicii şi zvonisticii generale Costică Unguranu (Patent – cum îl porecleau copiii), care era şeful gărzii patriotice pe comună, pleacă la Berca la comandamentul Batalionului de Gărzi Patriotice, condus atunci de Zahiu Nicolae (Ninel), să ceară cartuşe şi arme pentru a „ne apăra de terorişti” deoarece şoferii autobuzelor de seară au anunţat pe tot drumul că s-a aruncat în aer barajul de la Siriu de către terorişti şi că aceştia vin spre Berca să arunce sondele în aer. Zahiu il întreabă de delegaţia de la CPUN, apoi mă sună şi mă întreabă dece l-am trimis. I-am spus ca eu nu am trimis pe nimeni. Omul, înţelegând situaţia i-a replicat „patriotului”: ”nu vă faceţi voi grijă de sondele noastre”, şi l-a expediat fără nici o armă. Dacă lucrurile nu ar fi fost analizate cu discernământ, sigur am fi avut şi victime ale revoluţiei la Scorţoasa. Fac această afirmaţie cu răspunderea celui care atunci se confrunta cu cele mai inedite atitudini, la mulţi dintre concetăţenii cunoscuţi, de la care nu te aşteptai sau care îşi păstraseră obida în suflet ani în şir… Duşmănii făţişe, pe care nu le bănuiai sau ataşamente prieteneşti şi de simpatie la care nici nu visam apar chiar din prmele ceasuri ale exprimării noii puteri. Intreaga noapte de Crăciun s-au perindat în primărie oameni pe care nu-i mai cunoşteam sau nu-i mai văzusem nicioată. Am păstrat pentru posteritate o parte din documentele scrise atunci dar atât. Nici o posibilitate de înregistrare, de situaţii incredibile de manifestare sau de reţinere a unor atitudini. Ce de folos ar fi fost pentru unii azi. În special pentru cei care nu înţeleg cum e posibil ca să fim atât de divizaţi ca oameni, atât de răzleţi în accesarea volorilor relaţiilor interumane. Răutăţile mocnite zeci de ani, nedreptăţile pe care le suferiseră mulţi, hoţiile unora, rămase nepedepsite sau simple conflicte petrecute în anii comunismului, răbufneau acum într-o stilistică incredibilă la cei care, până mai ieri, erau în bune relaţii.
Dimineaţa de Crăciun am petrecut-o în Biserică, preotul cerându-mi să spun câteva cuvinte mulţimii adunate. Nu mai reţin cuvântarea mea de atunci, ştiu doar că plângeam cu toţii şi ne rugam pentru sufletele celor căzuţi nevinovaţi.
După amiază, la primărie, au continuat să curgă zvonurile şi dezinformările, cea mai alarmantă a venit de la centrala Beciu a schelei: ”domnule preşedinte, de pe Muchia Arbănaşului coboară cinci motociclişti îmbrăcaţi în galben şi înarmaţi!”Credeam că sunt petrolişti şi l-am sunat pe Zahiu, am discutat despre teoria diversiunii şi ne-am propus să mai vorbim, să urmărim ce se întâmplă. După o jumătate de oră o sun pe centralistă şi nu primesc nici un răspuns. Revin. Las pe cineva la telefon să sune din cinci în cinci minute la Beciu şi plec cu o maşină la Policiori. Tinerii de la intersecţie erau bine dispuşi, lumea îi cinstea şi le aducea de mâncare. Nici urma de motociclişti, terorişti sau petrolişti. Incepusem să mă cam îndoiesc şi de veştile televizate dar timpul mergea înainte.
Execuţia de la Târgovişte a adus o radicalizare a atitudinilor inter-relaţionale inclusiv între membrii cooperatori, pe de o parte unii care munciseră la ceape de la înfiinţare, iar pe de alta, alţii cărora li se luaseră pământul şi plecaseră la muncă în ţară şi acum şi-l doreau înapoi. Pe acest fond minciunile şi zvonurile se amplificaseră şi auzii voci împotriva mea de genul „asta vrea să aducă moşierii şi burghezia înapoi”. Şi aşa, de unde până unde – n-are rost să vă spun – sunt vizitat pe 29 decembrie 1989 de un tip tânăr, până în treizeci de ani, îmbrăcat cu o şubă gri, cu automat pe piept, de care era să se împidice când a coborât din ARO, care se prezintă ca fiind reprezentantul CPUN-ului judeţean. Imi cere numele, câteva date statistice şi-mi cere nişte situaţii pe care le avea pe un caiet. Am văzut cum le citea şi un curent rece mi-a traversat şira spinării. Tipul era semianalfabet. M-a întrebat ce comune mai sunt la deal şi a plecat. Am înţeles ca s-a îmbătat fleaşcă pe la Chilii asa că n-am avut cui să-i mai dau situaţia cerută. Nu l-am mai văzut vreodată dar gândul că preluarea prin forţă a puterii ar putea scoate în frunte asemenea exemplare umane, nu m-a părăsit decât mult timp după aceea.
Din punct de vedere al schimbării regimului politic al comunei, potrivit cu cerinţele transmise prin comunicatele oficiale pe radio si televiziune, se produsese revoluţia anticomunistă la Scorţoasa. Cum aceste rânduri sunt scrise la douazeci de ani distanţă cred că multe amănunte mi-au scăpat de aceea sper ca prticipanţii de atunci care vor citi vor adăuga completările lor. Ceea ce a urmat după 29 decembrie aş pune-o sub alt titlu ”Contrarevolutia comunistă”, eventual, sau mai corect, „Cum am ajuns inspector şcolar”, voi vedea dar nu în etapa actuală când îi comemorăm pe cei plecaţi dintre noi atunci sau, când traversăm perioada Sfintelor Sărbători ale iernii, Naşterea Domnului, Anul Nou şi Boboteaza… Pe mai târziu.
