Vrăjeala comunistă
Regimul comunist instalat la 6 martie 1945, sub dominaţie rusească a adus prima „promoţie” de activişti politici. Erau soldaţi români căzuţi prizonieri, înrolaţi în Divizia „Tudor Vladimirescu” creată de Ana Pauker, o învăţătoare evreică, care făcea parte din Partidul Comunist din România, afiliat la Internaţionala comunistă şi fugise, la începutul războiului în Rusia.
Divizia era condusă de generalul Cambrea şi avea şef al departamentului de aprovizionare pe învăţătărul Ion Diaconu din Posobeşti, comuna Odăile, judeţul Buzău, pe care l-am cunoscut personal. Un tip de o excepţională isteţime muntenească cu gluma pe buze şi care nu se sfia să le spună colegilor când îl provocau că e de la po so be…
După terminarea războiului, componenţii diviziei, în funcţie de grad şi de originea socială au primit sarcini concrete de propagandă comunistă, care în esenţă însemna instigarea poporului, adică cultiva ura între oameni, minţeau lumea cu tot felul de promisiuni, îndemna la luarea cu japca a tuturor averilor. Consecinţele au fost dezastroase şi le suferim şi azi. Dar nu analiza aceasta mi-o propun ci faptul că după câţiva ani, când a început „munca de lămurire” pentru colectivizare, ţăranii noştri căutau orice tertip să scape de întâlnirea cu „tovarăşul de la partid” care „ne lua la vrăjeală”. Descrierele despre „viitorul luminos al ţării” erau primite cu reticenţă chiar şi de cei mai simpli ţărani care nu se sfiau să afirme la cârciumă, „ce tu crezi ceva Ioane?, e vrăjeală!”
Cuvântul vine de la a vrăji, adică de la activitatea de vrăjitorie care, iată, după mai bine de cincizeci de ani, este readus în actualitate. Acum este schimbată metoda şi personajul. Atunci cei care vorbeau erau total agramaţi, de tot comicul, cam de genul, „măi to’arăşi, ne-am adunat ca să ne strângem, care noi de acuma vedem că astea e aspectele tovarăşi lupta de clasă se ascute măi tovarăşi!” Am suportat zeci de ani aeastă retorică.
Azi vrăjeala vine de la oameni cu studii înalte dar tot de aceeaşi sorginte. Ieri, unul Cătălin Avramescu, cică profesor universitar, spunea la televizor: ”eu nu vreau să văd membru de partid iobag pe moşia unui şef de partid”! Toate cuvântările comuniste făceau apel la terminologii feudale, iată că ele se continuă şi azi, prin urmare trăim în plină epocă comunistă „doamnelor şi domnilor”, ca să nu vă zic tovarăşi. Ce am schimbat? NIMIC!!
