Conspiraţia tăcerii face valuri şi este preluată sub diferite scheme de conversaţia în presa scrisă sau audiovizuală. Faptul că unele cercetări ştiinţifice sunt ţinute sub obroc este la mintea cocoşului. Nu poţi lăsa la mâna oricui taine descoperite şi neverificate experimental sau chiar inutile vieţii.
Suntem de acord că progresul rapid al ştiinţei, marile binefaceri pe care acesta le-a adus omenirii în ultimii o sută de ani au fost însoţite şi de mari nenorociri, dintre care unele au tot adevăruri ştiinţifice la bază. Şi acesta poate fi un motiv pentru menţinerea unei anumite discreţii asupra mersul cercetărilor în diferite domenii din lume. Lumea cinematografică actuală face tot posibilul să ne inoculeze „virusul” unei conspiraţii mondiale, prin filme fantasmagorice, cu personaje din lumi trecute ori viitoare, sau din alte lumi imaginare şi paralele cu noi. Ca şi cum nu ar fi deajuns, futurologii se dezlănţuie şi ei cu „profeţii” alambicate, spuse cu jumătate de gură, calcule sofisticate, în faţa cărora cât de profan ai fi tot ţi se încreţeşte mintea, iar „analiştii” dau ca sigură existenţa oului înaintea găinii! A se vedea în acest caz, Marius Pieleanu şi Radu Tudor care „le ştiu pe toate”, moderaţi de Dana Grecu, care „nu ştie, nu pricepe” nimic săraca.
Ce părere aveţi dacă după şirul nesfârşit de cutremure din ultimul timp se va crăpa o parte din planeta noastră şi va scoate la iveală o imensă câmpie roditoare, de milioane de kilometri pătraţi, înconjurată de dealuri şi munţi acoperiţi cu păduri de conifere pe sub umbra cărora vor curge mii de izvoare cu lapte şi miere? Vă daţi seama ce deplasări de populaţii, ce migraţii uluitoare şi măceluri nimicitoare! Staţi cuminţi, e o „conspiraţie” pusă la cale de mine la fel ca toate discuţiile ce ne macină timpul prin mass media.
Am făcut acest mic scenariu pentru a vă prevenii asupra faptului că tot ce face ştiinţa pentru binele omenrii este LUCRAREA LUI DUMNEZEU PRIN OAMENI. Orice inspiraţie ştiinţifică sau descoperire este prin gănd, spirit sau duh, cum vrem să-i zicem, iar acesta e de natură divină! Nu trebuie să omitem că – din nefericire – nici dracu nu stă cu mâinile în sân şi tot prin oameni lucrează şi el. Dilema noastră este cum să ne concentrăm energiile bio pe care le avem pentru a primi darurile Domnului şi a discerne între bine şi rău. Iată două teme: 1. mâncăm produse de post modificate genetic şi 2. folosim aparatura medicală sofisticată despre care se zice că ne poate regla „echilibrul magnetic” al corpului pentru menţinerea unei sănătăţi perfecte? Aşa că în loc să speculăm pe marginea „conspiraţiei” mai bine ne sfătuim, că teme sunt!! Ne aflăm în post şi confesiune…
[...] Stiinta sau conspiratie [...]