Pe 31 martie, cei care il simt aproape, stiu ca Nichita ar fi implinit 77 de ani. Intru aducere aminte, si pentru ca veni primavara, o poezie de-a lui din studentie – 22 de ani, oh, Doamne ce varsta! Poemul este unul din cele – dupa cum singur spunea – “fara mama, fara tata”, poeme adunate si publicate postum in volumul Argotice – cantece la drumul mare de abia dupa revolutie, in 1992, prin grija Doinei Ciurea.
Primăvara
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce 
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii…
februarie 1955
