Deducţie parşivă

April 19, 2010
By oghi

 

Sfârşitul de săptămâna, ghinion, m-a prins fără nici un musafir. Este posibil ca să fi devenit nesuferit sî nu mai preocupă pe nmeni „înţelepciunea” sau prostia mea. Tot aşa e de bănuit că, după o iarnă ce ne-a pus-o, nu mai arat nici prea vârtos ori poate, m-am trecut şi nu mai reprezint nici un interes pentru vreo confidentă… Astea sunt deducţii logice.

Deoarece nu m-a vizitat nimeni, timpul mi-a permis, şi am făcut o analiză atentă a textelor puse de mine pe această genială fereastră de lume numită site! Cele mai multe vizualizări sunt acolo unde, vorbind despre şcoală, m-am referit la un caz concret, arhicunoscut în mediul şcolar buzoian, apoi, în ordine, tematica referitoare la sex şi politică sau cea referitoare la problematica globală a ştiinţei şi a teoriei conspiraţiei care face vâlvă aproape permanent. S-au adunat aici mai bine de o mie de viitatori! Iote domnule, mă place şi pe mine cineva! Aşa că trebuie să mă pun serios pe treabă!

Nu ştiu dacă aţi auzit bancul lui Bulă care fusese la un treining pe tema deducţiei în economia de piaţă, presupun că il ştiţi, dacă nu, il voi publica la comentarii, ceea ce însemnă că vor fi, fac şi eu o primă deducţie parşivă sperând că vor cititi şi comenta vreunii. A doua şi cea mai evidentă deducţie de acelaşi gen, este că tematica pe care urmează să o aducem mai în faţă este chiar de acolo:din faţă! „Avansaţi, vă rog, înainte!” Aloo, unde baţi măi ăla? Vrei să ies prin parbriz? „Stai domnule ce te înfigi aşa ori vrei să mă…? ” Vai doamnă, cum aşa, scuzaţi-mă, nu! „Atunci dă-te la o parte, poate vrea dânsul, sau dânsul!” Cred că asta e logică în acţiune parşivă. Ni se potriveşte ca mănuşa!

Fac ce fac şi rămân nevorbit, motiv pentru care mai dau câte un telefon sau întru pe mess diverşi. Dicutăm comunicăm şi – la un moment dat – partenerul de pe fereastră nu mai scrie nimic, da nimic, nici la revedere, nici, am treabă, mă lasă pe timpul lui să-mi pierd vremea eu. Cu telefonul e mai simplu, când trebuie oprită convorbirea începe fiecare să dea calificativul „bine mă” sau”îmi pare bine că te-am auzit” şi cu asta, pa! Dincolo, au început prescurtările, „dap”-urile şi alte invenţii pe care n-am reuşit să le traduc. Deducţia pe care o fac este că pe cale virtuală se vor reduce cuvintele până la nivelul semnelor iar de aici şi până la vorbirea prin gânduri, fără vorbă, nu mai va fi decât un pas. Aşa că mă gândesc la voi şi „vorbim, pa!”

Buzz it!
VN:F [1.9.8_1114]
Da-mi o nota:
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Deducţie parşivă, 9.0 out of 10 based on 1 rating

Articole asemanatoare

Tags: , ,

2 Responses to Deducţie parşivă

  1. amira on April 20, 2010 at 8:54 pm

    Asteptam povestiri despre vechile generatii de elevi pe care le-ati avut prin comparatie cu cele mai recente.

  2. oghi on April 21, 2010 at 7:40 am

    Amira: Povestirile solicitate sunt pe drum .Sunt pe drumul cel bun!?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*