Conspiraţia catastrofelor
O atenţionare necesară se cuvine a fi promovată din timp deoarece e foarte greu să stăpâneşti mulţimile atunci când va începe panica. Da despre ce vorbim? Despre „sfârşitul lumii” din 2012.
Au început să curgă „profeţii”, ghicitorii şi paranormalii cu informaţii care de care mai belicoase şi sofisticate, pe net circulă din ce în ce mai multe „reflexii”şi paradoxuri „ştiinţifice”, televiziile sunt pline de preziceri catastrofale şi premoniţii conspiraţionale ori mistice.
In Gura Văii deja acesta e subiectul esenţial, ce criză, ce şomaj, ce inflaţie sârşitul lumii, maică, gata. „Traducători” ai isprăvilor de pe televiziuni completează cu aplomb, aşa scrie şi la carte (e o carte enigmatică de care se vorbeşte în mediile submediocre, care le ştie pe toate), nu vedeţi câte se întâmplă? Am ajuns la apocalipsă, a coborât anticristul pe pământ, se oamoară copii cu părinţi, fraţi între ei, preacurvia a ajuns la maximum, gata, astea sunt semnele din carte!
Lica, personaj „de vază” al satului, discută la canapea cu Anişoara lui Lică şi încearcă să ne convingă pe noi că asemena fapte nu s-au mai întâmplat. Noroc că Doamna Geta îi stinge repede elanul „nu mai vorbi prostii că asemenea fapte se petrec de cinci mii de ani”. Si-i spune câteva exemple din istoria ţării noastre sau a egiptenilor. Profitând de un moment de răgaz al discuţiei dintre cele două, „guru” Didu – după porecla lui Nourake – dă citire unui text privitor la anul 2012 subliniind schimbările spirituale ce se vor produce în lume după ce Terra va intra în Centura Fotonică. In acest timp, pe uliţa dintre garduri se opreşte Iulia – femeia fatală a satului, hărăziă să-şi petreacă o mare parte din viaţă cu o cinzeacă ori cu „un crâmpei de sculă” în faţă – trage cu urechea la discuţia de la dom Didu, trece prin filtrul personal înţelesul celor auzite şi se grăbeşte să ajungă „la naşa”. Coana Ana, naşa, o bâţbabă la 84 de ani, svurează şi traduce cele auzite: „Cum fină Centură Futonică? O fi spus ceva ce n-ai înţeles tu?” Iulia, degustă cu prudenţă păhărerul cu ţuiculiţă ca să-şi facă iluzia că e multă ştiind că naşa nu i-l dă şi pe al doilea, dă să zică ceva, se răzgândeşte, aruncă pe gât şi ce mai rămăsese şi pleacă nelămurită să cumpere pâine pentru amândouă.
Până soseşte maşina cu pâine la magazin se ţes toate ştirile, zvonurile şi întâmplările din ziua precedentă. Aici se întâlnesc sătenii, mai ales femeile, de la o zi la alta sporovăid cam pe aceeaşi temă. Iulia avidă de noutăţi o abordează pe Lica, „ia zi fată ce spunea dom Didu de sârşitul lumii cu centura aia”? Intrebarea fiind directă, în auzul celor prezenţi şi vestea discuţiei la care ciulise urechile interesană, adună grupul în jurul lor. „Ce să zică Iulie, cică nu va fi nici un sfârşit al lumii ci o schimbare a oamenilor!” Tot grupul rămâne cu gura căscată dar convorbirea se întrerupe că soseşte maşina cu pâine. Iulia bombăne, „ne-ai terminat, n-am priceput nimic cum e cu cureaua aia” „Doamne Iulia, n-a fost vorba de nici o curea!” „hai mă, centură, curea e tot una!” – replică Iulia îndreptându-se spre uşa magazinului. „Tu crezi că eu am înţeles ceva, îi răspunde Lica peste umăr, ce-o vrea Dumnezeu!” La coada ce se formase în lungul tejghelei muierile continuau în dreptul lor ideia, unele însoţind vorbele cu cruci, luau pâinea şi plecau grupate după direcţia caselor. Oricum, orice întâmplare sau veste până mâine se va auzi. Până atunci să mai vadă pe prezicătorii de la televizor.
Ceea ce rămâne este spaima, grija, nedumerirea, interesul şi curiozitatea. O simplă ştire necontrolată despre o iminentă catastrofă şi panica se răspândeşte ca un tsunami! In această stare stăpânirea îşi exercită puterea fără nici o oprelişte. Şi te întrebi tâmp, oare nu asta se doreşte?
Asta e Romania pe care nu ne-o dorim. Aici gasesti mizeriile de care te lovesti zi de zi. Participa si Tu la o Romanie mai buna, mai curata !
http://www.omizerie.ro
Romania Ajutor!!!
Eu nu mi-o doresc aşa! Mizeria o fac politicienii şi mulţi tac, nu iau atitudine …
Sunteti buni!Scucces în continuare!