- “Ce ma ati terminat Romania, de plecati tot concediul in alte tari?”
As fi vrut sa zic ca da, ca sunt satul de Romania, de serviciile de aici si de stresul pe care il intampini in fiecare zi ca sa te feresti de tepe si alte surprize (vecini iubitori de manele sau hip-hop, de pilda!). N-am avut insa ocazia sa raspund.
Pentru concediul de anul asta am ales o zona din Europa centrala, unde speram noi sa fie mai liniste si mai civilizat. Nici macar la mare(a neagra) nu mergem, fie ea la romani sau la bulgari.
O surpriza placuta la iesirea din Romania. Daca iesiti pe la Oradea/Bors si veniti de la Cluj ati putea trage la pensiunea Route 60 (in Ciucea, inainte de Negreni). Preturi decente (80 RON camera dubla, pentru inca 10 RON de persoana primiti mic dejun suedez), servicii prompte, curat, wi-fi all over, iar dotarile chiar respecta stelele pe care le are. Parca 3. De revenit.
Prima destinatie: Slovacia, prima impresie: proasta. Domnisoara de la vandut vignete crede ca suntem un pic redusi si nu intelegem diferenta dinte 4,90E si 5E si nici macar nu schiteaza vreun gest cum ca ar trebui sa ne dea restul. Suntem obisnuiti din Romania, cu simtul drepturilor consumatorului atrofiat, asa ca o lasam. Diferenta dintre Ungaria si Slovacia e vizibila, de la covorul asfaltic, la stilul de condus si pana la servicii: ungurii sunt de departe mult mai civilizati, de fapt, nici nu suporta comparatia…
Slovacia ne intampina cu o ploaie torentiala de zile mari, de am crezut ca se rupe cerul pe noi si ne zboara cu tot cu YHA (care oricum e cam beteaga 
) de pe sosea (colac peste pupaza, dupa ce ne-am dat peste cap sa reparam ABS-ul, si culmea, am reusit, el nu a functionat decat O ZI). Parca niciodata nu am vazut fulgere mai mari, cred ca durau 2-3 secunde, se lumina tot cerul. Si a durat peste 2 ore. Noroc ca ne functionau stergatoarele, si asta nu e o gluma 
, am mai mers noi pe autostrada pe ploaie, intre benzi, pentru ca se defectasera (nu mai functiona decat unul si nu era cel din dreptul soferului!!!!). Pentru cine cun stie, stergatoarele batranei YHA mergeau (atunci cand mergeau!) doar la viteza maxima..which let me tell you is pretty annoying. Dupa ce ca mergeam chinuiti, cu vizibilitate aproape 0, intr-un sir indian ce inainta cu greu prin potopul revarsat asupra noastra, din cand in cand, in special la curbe, auzeam si paraitul tobei de esapament proaspat schimbata si reverificata la cererea noastra in urma unui zgomot suspect (cu care am si ramas, dupa ce am primit asigurari ca era de la o sita care atingea nu-stiu-ce; deh, treaba romaneasca!)
Liptovsky Mikulas este prima noastra oprire, la poalele muntilor Tatra Mica, intr-o zona plina de izvoare termale, langa renumita statiune de ski Jasna. Incepem usor – prima zi, o aseceniune de incalzire de 1100m, de la Jasna catre cel mai umblat varf din Tatra Mica, Chopok (2024). Al doilea ca inaltime dupa Dumbier (2043m). Dupa un urcus pieptis de la ~900 la 1670 (unde ne-am ghiftuit cu o supa de usturoi cu crutoane delicioasa), descoperim cu stupoare o poteca larga, formata din stanci aliniate frumos, ca un fel de alee cu dale, care te duce fix pana in varf, indicand, din cand in cand, pe jos, cati km, respectiv metri mai sunt pana la punctul terminus. Problema e ca pe ultima portiune ceata nu ne-a slabit si nici vantul, iar daca urci in sandale – fie ele si de munte- fara sosete, ai o senzatie destul de neplacuta: nu-ti mai simti degetele degerate!
Pe Chopok aglomeratie mare, toata lumea urca cu telescaunul pana la 1800 m, aterizeaza pe covorul cu dale, face poze in varf si coboara tot cu telescaunul, fericita ca a atins obiectivul! Niste ‘pantofari’ A propos de asta: am vazut si oameni la 70 de ani care ajungeau pe varf.
Dupa un mic incident cu un ‘urs’ usor accidentat in timp ce o ‘ursoaica’ il zorea sa sara peste niste pietre uriase ca sa intre in poza facuta automat, coboram in 30 min. ce am urcat in 2h.30min. (atat era de abrupta panta!) si ne potolim foamea intr-un mic restaurant (de fapt o pensiune cocheta, amenajata traditional) de pe soseaua ce ne duce prin Jasna, inapoi acasa. Partea amuzanta a fost ca nu aveau meniu in engleza, iar chelnerita (o blondina mignona superba) ne-a indemnat sa comandam …dupa poze!
Una peste alta, o excursie reusita, o ploaie fentata in cea mai mare parte, un singur regret: ca nu am atins varful Dumbier (care nu era chiar atat de aproape, dar totusi in zona).
PS: Vor urma si ceva fotografii. To be continued.
Uite domnule un demn urmaş a lui Calistrat Hogaş! Păcat că eu nu prea îţeleg ţigăneasca aia ci wi-fi dar îmi place! Apropo, în Rodnei, pe Pietrosul, ai fost? Se rătăciseră nişte englezi în zonă şi nu ştia mai nimeni engleză?
Fost! Erau niste defrisari pe acolo de toata splendoarea…
Si noi suntem in pericol sa ne ratacim pe aici, ca astia nu s-au obosit sa invete nimic in afara de limba Arabelei si a lui Rumburak!