La Spa intre munti
Dupa o documentare serioasa si numeroase deliberari, caci oferta de izvoare termale in zona era bogata, pornim dis de dimineata (adica pe la 10) spre ‘pomul laudat’: statiunea Besenova, ghidati de numeroasele afise cu o frumoasa slovaca zambind multumita dupa o baie cu litiu, care se pare ca are efecte benefice asupra psihicului, inducand o stare de calm…
Gasim locul, platim 30 de euroi pentru 3 ore, ne echipam in costume de baie si ne grabim sa profitam la maximum de beneficiile litiului! Locul arata ca un fel de Aqua Park, cu bazine exterioare si interioare, cu tobogane cu apa, cu niste ‘valtori’ in care rulau mai multe programe de masaj: bulbuci mari in mijloc, apoi bulbuci fini cu masaj la spate, la talpi etc. Piscinele interioare erau din inox si aveau apa clorurata, incalzita pana la 30 grade, iar cele exterioare erau cu litiu, iar temperatura ajungea pana la 40 de grade.
Ciudatenia consta in faptul ca afara nu erau mai mult de 20 de grade, drept pentru care ne-am grabit sa incercam toate bazinele ca sa ne incalzim ‘pieile de gaina’…De plaja nici nu putea fi vorba: a fost mai tot timpul innorat si ultra-frig. Preferatul meu a fost toboganul cu apa din interior, caci la cel exterior am dardait de frig, iar la final am luat o gura sanatoasa de litiu, care m-a calmat de tot! Pe cel interior cred ca m-am dat de vreo 15 ori, iar Ursul de vreo 3, caci avea o mare problema: EL NU ALUNECA si se trezea ‘masat’ cu niste picioare in cap de cei care porneau in spatele lui…
La final nu am apucat sa ne tihneasca starea de calm indusa de litiu, caci Ursul s-a confruntat cu o noua problema: vestiarul in care incuiase hainele s-a blocat, asa ca a fost nevoit sa cheme personalul care nu vorbea engleza, care a chemat paza care nici ea nu vorbea engleza, dar pana la urma totul s-a rezolvat, ne-am recuperat rucsacul si cheile de la masina si am pornit sa mai exploram zona.
Am dat o tura cu masina in jurul lacului de acumulare Mara (Liptovskej Mare, cum ii spun ei), am mancat la o ‘coliba’ un peste si-o rata cu varza, apoi ne-am indreptat catre pontonul de unde se organizau plimbari cu vaporasul pe lac. Acolo, ce sa vezi: vaporasul tocmai sosea, iar o mare de pensionari, care in carje, care pe picioarele lor, au coborat inghesuindu-se ‘romaneste’ ca sa faca loc unei alte hoarde care abia astepta imbarcarea. Pentru noi, evident nu era loc, caci tura (scurtata la 1/2 h) era rezervata pensionarilor, dar cu un argument potrivit, asortat cu o privire de miloaga, l-am convins pe secundul capitanului sa ne primeasca si pe noi.
Pe vas, galagie mare, pensionarii ne priveau curiosi, ca pe niste intrusi care le cotropisera vasul, iar unul mai indraznet, care duhnea a bautura, il tot hartuia pe Ursu’ sa-i faca niste poze profesioniste, dupa ce i-a vazut Canonul si a dedus imediat ca e un mare fotograf!
Facem turul lacului la jumatate de timp si jumatate de pret, apoi ne indreptam spre casa, multumiti ca am bifat cele 2 obiective programate pentru azi.
Tatra Mare – cum ar fi sa aveti telecabina pana pe Moldoveanu?
De cand am facut planul sa stam in apropierea muntilor Tatra mi-am pus in gand sa urcam si pe unul din varfurile cele mai inalte ale lantului carpatic. Cel mai impunator este si acum Lomnicky Stit (2634m, un pic mai mult decat Moldoveanu), si, pana in 1837 s-a crezut ca ar fi si cel mai inalt. Are un perete vertical de mare inaltime care il face un bun candidat pentru asta. Insa, cel mai inalt este totusi Gerlacovski stit (2655m), un varf de forma pirmaidala, aflat ‘mai in spate’ tinand cont de abordarea noastra de la Tatranska Lomnica catre N-V.
Incercand sa ma informez despre el, am gasit cateva moduri de ‘atac’, insa se pare ca nici unul nu ne era de folos. De ce? Varfurile din Tatra slovaca par a face parte dintr-un club exclusivist (de parca ar fi optmiari) – poti ajunge pe ele doar cu ghid, altfel este interzis. Sau cu telecabina acolo unde exista. Aici era. Si se putea lua chiar de la Tatranska Lomnica (~900m) pana la Start (1145m), de acolo mai departe la Skalnate Pleso (1751m). Astea erau pe sistem gondola. De la Skalnate Pleso catre Lomnicky este o telecabina micuta care te duce abrupt catre varf. Cand am ajuns noi pe la ora 3, urcand pe jos de la Tatranska Lomnica la Skalnate Pleso, nu mai erau bilete! Tickets are sold out! Pentru toata ziua. Desi vreau sa va spun ca nu mi s-au parut ieftine – 20E de persoana, obligatoriu dus-intors. Si am vazut telecabina urcand si la ora 6. Citisem ca ei au sistemul de urcare pe cablu catre varf din 1940, si la vremea aia era chiar cel mai modern din Europa. Si ca nu te lasa sa stai pe varf mai mult de 50 de minute, ca sa nu se creeze aglomeratie. Tot pe varf exista si un mic hotel, cu tot confortul unde iti poti petrece o noapte romantica cu iubita pentru doar 430 de euro ?!?
Una peste alta, ne-am vazut nevoiti sa renuntam. Ne-am consolat cu o plimbare cu telescaunul catre Lomnicke sedlo (2190m, 8E de persoana), aflata in stanga varfului, pe unde probabil ar fi trecut si traseul de urcare cu piciorul.
Dupa cate am citit, daca incerci sa mergi pe traseu de capul tau te depisteaza si te amendeaza. Cica, chestia cu ghidul ar fi din motive de securitate. Chipurile. Datorita acestei masuri, accidentele montane sunt mult mai putine decat in alte parti. Bineinteles, dar motivele restrictiei sunt probabil de natura comerciala. Cand am intrebat la info daca putem aveaun ghid, ni s-a spus ca trebuia sa venim cu o zi inainte si oricum era ‘much more expensive than the cable-car’. Cel putin pana la Lomnicke sedlo de la Skalnate Pleso se vedea clar zig-zag-ul cararii pe versanti pe sub telecabina, fara un grad mare de dificultate. Va mai dau un amanunt: la ei nu vine Salvamont-ul decat daca iti faci asigurare speciala pentru asta (recte: alti bani), altfel ei se exonereaza de orice raspundere.
De apreciat: privelistea de la lac (Skalnate Pleso) si de la Lomnicke sedlo, de unde se vede ca-n palma culoarul dintre munti si valea raului Vah.
Nu mi-au placut: la slovaci muntele incepe practic de la 1700 – pana acolo: lucrari, cabluri trase, defrisari; cel putin in zona de pana la start ziceai ca a avut loc o petrecere de orci nervoase din Stapanul inelelor. Resturi de copaci culcati la pamant, radacini, excavatoare, constructii, busteni aruncati. Chiar nu stiu ce vor sa faca. Se pregatesc de iarna? De schi?
Marcajele sunt foarte proaste, iar daca nu cunosti limba ai toate sansele sa ratacesti drumul sau sa te lungesti pe alte rute. Cel putin in zona macelului de la inceput erau foarte rare si micute. Din punctul asta de vedere cred ca si noi ii batem!
Plusuri:
(+) berile diverse de 10 grade si 12 grade (Zlaty Bazant, de exemplu) – la restaurant serveau doar din astea si mincarea buna de la ‘colibe’ (aproximativ 25 euro/ 2 persoane, 1 fel principal + salata + desert + 1 bere).
(+) camaruta in care am stat era foarte confortabila, desi micuta. Internet, balcon. Iar dimineata ne trezeam direct cu cerul in priviri (fiind la mansarda, avea un geam in tavan).
Cand am coborat de la Lomnicke sedlo (ultimii, bineinteles 
pe sub telescaun se adunau caprele negre.
Si poze:
Tatra mica
Liptovskej Mara
Tatra Mare
Catre Austria
(E)…. oameni gospodari aştia… da tot n-au ce avem noi…!