Cu inima impacata ca nu din neputinta noastra, ci din mercantilismul lor nu am reusit sa atigem varful, ne indreptam asadar catre vecinii lor de mai la sud – tara perfecta din punctul nostru de vedere (si plina de muscate), insorita – in aceasta perioada de august – Austrie. O mai vizitasem acum doi ani, tot in august dar in Tirol. Impresia: minunata. De data asta destinatia a fost una fara prea multa documentare: NaturPark Almenland. Era un loc potrivit de popas pe drumul nostru din Slovacia catre Slovenia.
Grija si calitatea se vad imediat cum treci granita. Dar si in preturi. Aveti grija daca alimentati la primele benzinarii dupa ce treceti granita s-ar putea sa fie mult mai scump (15c/litru) decat in orasele urmatoare (adica: 1.3E benzina 95 fata de 1.16E). De fapt, aveam sa ne dam noi seama, benzina e mult mai scumpa pe autostrada decat in oras, fie el mic sau mare. Fata de Slovacia mancarea este cam cu 20-25% mai scumpa. Daca acolo luam un pranz cu 25, aici trebuie sa lasi cam 30. Rata de 25% se mentine si la cazare unde pentru 21E primim o camera mare cu ferestre pe 2 parti catre pajisti, dealuri si muscate la ferestrele caselor.
Nu se aude nici un zgomot. Este liniste perfecta. Trecut de miezul noptii la Fladnitz. Undeva in Austria, in Almendland. Tinutul tipic dupa spusele lor pentru pajisti, pasuni si ‘milci’. Nici greierii nu se mai aud. Aproape ca l-am uitat pe vecinul de acasa care de 2 luni imi strica serile si weekend-urile cu latraturile lui hip-hop puse in continuu la volum maxim de la etajul 6. Noi stam la 1, la scara alaturata.
In prima zi am adormit pe pajiste. La frei-herr-i astia de austrieci, desi gasesti tot ce vrei si lumea se plimba bine mersi in jurul lacului, nu s-a prins inca nimeni ce gustos e un gratar facut la iarba verde pe marginea apei. Asa ca n-am simtit miros de mici si n-am vazut nici un fum gros inundand padurea. Prin urmare nu m-am putut simti ca acasa 
Hochlantsch & Barenschutzklamm
Daca in prima zi Urska a fost cam dezamagita, gandindu-se la cele 4 zile de plictis care ne asteptau, soarele insistent ne-a facut sa abandonam planul de leneveala si odihna si sa cautam niste trasee. Si le-am gasit: la 10 km de ‘tabara’ noastra se afla lacul Teichalm, frecventat de o serie de turisti echipati ca pentru cucerirea Himalayei: bocanci sanatosi, bete de trekking, pantaloni si tricouri asemenea (la un moment dat Urska era de rasul lumii cu picioarele goale in sandalele de munte marca Teva), desi primul traseu a fost de pantofari: de la 1200 am urcat spre un varfulet de 1722: Hochlantsch, un fel de ‘Moldoveanu’ local, caci toata lumea se poza mandra pe el…Ce am remarcat, totusi, cu uimire: o multime de pensionari la vreo 70-80 de ani, se aventurau pe traseu cot la cot cu cei tineri, tinand pasul fara sa cracneasca, spre deosebire de altii, care se tot vaicareau 
. Pentru variatie, am coborat pe alta ruta si, ce sa vezi: dupa ce ne-am potolit setea cu niste bere Goser la o cabanuta (Steirischer Jockl), cu o vedere fantastica asupra vailor si satelor din zona, niste trepte din spatele cabanei ne-au condus catre o bisericuta cuibarita in munte, cu un nume de poveste: Schusserlbrunn.
Al doilea traseu a fost de-a dreptul uluitor: pornind tot de la lacul Teichalm, cu un popas binemeritat la o alta cabanuta cu bere rece si o herghelie de cai, Guter Hirt, coboram prin padure o panta serioasa, pe o parte a muntelui, ca s-o urcam apoi la loc prin canionul Barenschutzklamm, amenajat cu 163 de scari (atentie, scari de aproximativ 6 m lungime, nu trepte!) pozitionate cand orizontal, cand vertical, cand oblic, urmand firul raului Mixnitz care formeaza o serie de cascade de-a lungul cursului sau si ne dezvaluie frumuseti greu de banuit. Practic, o bijuterie bine protejata si prea putin mediatizata, un fel de canionul 7 scari de la Timisul de Jos, dar mult mai lung si mai spectaculos… Un amanunt haios de pe traseu: la un moment dat, pe cand unii dintre noi urcau din greu o panta, mai mult odihnindu-se decat mergand, ne depasesc 2 personaje desprinse parca din filmul Robocop care urcau militareste panta, tinandu-se de mana si asudand in acelasi ritm, fara sa clipeasca, cu niste figuri metalice de Fuhrer, de parca batutul pasului de defilare in panta era miza vietii lor. Cuplul ne-a amuzat teribil, caci faceau o nota total discordanta fata de oricine altcineva de pe acolo si mai ales fata de noi…
Parasim Austria dupa 4 zile, incantati ca am mai descoperit o parte nestiuta a sa, cu promisiunea ca vom reveni pentru locurile neexplorate inca…si ei ii pare rau dupa noi, caci norii ne urmaresc si se dezlantuie intr-o ploaie torentiala, facandu-ne sa traim un sentiment de deja vu, caci tot pe o ploaie torentiala am trecut din Ungaria in Slovacia…
Va place poza cu inimioara? Ghici ce ‘chenar’ am folosit pentru ea?