Strigăt din pustie

Citez din memorie: ”Pentru o Europă a valorilor morale, într-o democraţie a acestor valori, susţinută de ele şi o cultură pusă încontinuu în mişcare de dialogul şi diversitatea lor”. Am reţinut aceasă idee de prin anii 90, nu mai ştiu în ce context dar am optat mereu pentru aplicarea în practică a adevărului ei.

Din păcate, noi românii venim dintr-un univers al altor reprezentări valorice în care, însuşi răsturnarea lor a fost politică de stat, de la instaurarea agresivă a comunismului, când gândirea filosofică a fost orientată numai spre materialism şi ateism, iar dialogul a fost deturnat de la rolul lui, fiind unilateral, atât ca direcţie cât şi ca argumentaţie.

In cei douăzeci şi unul de ani de la decembrie 89 am decalamat prea firav şi sec logosul democratic. Sintagma, „democraţie prost înţeleasă”, uzitată deseori de mulţi lideri de opinie, fără o profundă întrospecţie a modului în care ea trebuie BINE înţeleasă, a lăsat o vagă, dacă nu chiar misterioasă, impresie asupra temeliei şi înţelesului de „stat democratic”. Putem spune că a generat chiar confuzii, rătăciri ideatice şi intoleranţă.

Iată câteva exemple: o democraţie nu se poate construi pe minciună ci numai şi numai pe adevăr ca valoare etică de bază. Statul democratic nu poate accede spre afirmarea lui ca atare, în condiţiile selecţiei subiective a resurselor umane. Adică nu poate fi democraţie dacă reuşita în viaţă este condiţionată de critrii ce nu corespund calităţilor resurselor umane ci de cele politice, relaţii de familie, corupţie. Statul democratic nu se poate edifica nici prin aruncarea anatemelor asupra iniţiatorilor lui care, în mod involuntar, presupun, au greşit la fundarea lui.El nu poate fi menţinut, nici dezvolatat dacă atacurile, criticile şi observaţiile de orce natură nu sunt constructive.

Recunoaşterea declarativă a unor erori nu este decât un balsam superficial pe rana spirituală ce a divizat în prezent poporul român.

Stop!!! A venit vremea dialogului! Fără vorbe mari: chemaţi înţelepţii „satului”, spuneţi-vă toate beteşugurile şi reproşurile.

Ajunge!!!Terminaţi cu joaca! Ce aveţi da gând? Ce credeţi? Unii au dreptate şi alţii nu?? Nu cumva toţi au dreptate din unghiul lor de vedere?Chiar nu sunteţi în stare să vă detaşaţi de nimicurile trecătoare ale vieţii: ce a zis ăla, ce a făcut celălalt? Recunoaşteţi, o greşală recunoscută este iertată pe jumătate. Se poate chiar de tot!

Opriţi dialogul de dragul televizorului, al imaginii. Nu duce nicăieri, bateţi apa în piuă! Unde sunt acele valori estetice ale dialogului viu, pozitiv, capabil să ne însufleţească pe calea promovării ideilor de succes. Ideilor democratice! Ale respectului pentru lege, nu ale miştocărelii, acuzelor reciproce, şi amoralităţii. Au, oare nu simţiţi nevoia revigorării naţei române aflate în suferinţă?. Suferinţă generată, în mare parte, de starea confuză a spiritului ideatic promovat de o parte a liderilor politici, de lipsa orizontului  de speranţă, optimist, a unei bune  părţi a populaţiei. E cât se poate de limpede că această suferinţă generează incomodităţi în promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi pune în evidenţă marele deficit moral de care suferă societatea.

Ajunge cu ofensa reciprocă şi scenarita ieftină! Isprăviţi găndurile promotoare ale urii!.Veniţi la confruntarea ideilor, argumentelor şi proiectelor. Aduceţi particularităţile din realitatea românească-tablou al unei naţii în derivă-  şi confruntaţi-le cu generalizările evidente din lumea europeană căreia îi aparţinem.! Lăsaţi viziunile de ţaţă ale sufletelor duşmănoase, împăcaţi-vă! Nu e loc de întors, viaţa în comuniune, pace, înţelegere, înţelepciune e viaţa adevărată! Ce Dumnezeu, aţi uitat de dragoste, sinceritate, patrie, strămoşi??? Aţi uitat Hora Unirii??  

(decembrie, 2010, din România Profundă)

Buzz it!
VN:F [1.9.22_1171]
Da-mi o nota:
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Strigăt din pustie, 9.5 out of 10 based on 2 ratings

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *