O zi din viaţa mea, în Bucureşti.

Mă trezesc, cu greu, ca în fiecare dimineaţă şi îmi pun întrebarea: Oare cum va decurge ziua de azi, ce o să mi se mai întâmple? Mă gândesc câteodată că poate sunt eu predispusă să mi se întâmple lucruri ciudate, enervante, însă în urma unor discuţii cu diverse persoane am realizat că nu, nu sunt eu cauza, ci este doar efectul unei vieţi active, unei instabilităţi politice, economice şi ce mai vreţi voi şi nu în cele din urmă nesimţirii oamenilor – care merg pe ideea “Să îmi fie mie bine”.

Ies pe stradă şi deja mă pun în gardă, dacă nu e o maşină – e un câine, dacă nu e câine – e o groapă, dacă nu e o groapă e un om… şi aşa poate continua lista.

La metrou: încerc să nu mă enervez când văd iar oamenii care staţionează pe partea stângă pe scara rulantă, când le zici să citească regulamentul şi să nu mai stea acolo tot ei comentează, că e o vorbă din popor care se aplică bine aici, aia cu prostul. Apoi tot din volumul “nu te enerva la metrou” e şi prioritatea la coborâre: lasă-ne domne să coborâm, ca să ai unde urca… Lista cu educaţia populaţiei în mijlocul de transport în comun poate continua, însă nu vreau să mă axez doar pe asta.

La semafor: când aştepţi să se facă verde să treci, aşa cum se cuvine şi e normal, vezi o persoană mai în vârstă (ca să nu le zic babă sau moş, că am şi eu un bunic drăguţ), care încearcă să alerge pe partea cealaltă. Stau şi mă întreb: unde s-or grăbi în stilul ăsta, în mormânt sau unde… dar ce vină are cel ce dă cu maşina peste el, îi faci omului coşmaruri îl pui să dea cu subsemnatul într-o grămadă de locuri…pentru ce? Tot la capitolul cu semaforul e şi faza aia, când treci pe verde, dreptul tău şi vine unu’ şi îţi taie faţa, mai să te lovească şi dacă îl înjuri se mai şi opreşte niţel mai încolo şi iese cu capul pe geam şi zice: “ Domnişoară, asta calcă nu f***”.

La servici: ajungi într-un final, cu gandul că abia a început ziua şi zici Lasă că de acum o să fie bine. Îţi faci repede lista cu teme pendientes, aşa cum le zic eu şi realizezi că încă nu ai scăpat, trebuie să ieşi iar în mediul turbulent. Azi mergem la trezorerie. Am mai fost şi ieri, când ningea tare, de nu vedeai 2m în faţă şi mi-au zis că “Programul de restituiri IVG e până la 1 jumate, doar dacă vreau să plătesc ceva e până la 4 jumate”. A, super…adică dacă luaţi bani e mai lung programul, dacă e să daţi înapoi e program de gravide…interesant. După ce te enervezi puţin pe la trezorerie, căci te rog…noi suntem deja 10 aici în sală, multe dintre noi se uită pe internet, vorbesc la telefon, bârfesc şi doar două lucrează, te mai invită să ieşi şi afară, să aştepţi pe hol şi atunci când ies cele două persoane care sunt înăuntru poţi intra, că doar suntem deja multe şi ne iei aerul… pleci spre CEC. Avem de luat de acolo o copie certificată de pe o chitanţă, am mai fost şi acum două zile şi azi trebuie ridicată. Ajungi pe strada cu CEC-ul şi vezi din capătul străzii o coadă mare… te uiţi mai bine şi realizeză că da, e la CEC, acolo unde trebuie să te duci tu. Te orientezi niţel, vezi că toată lumea stă să plătească impozitele, că doar na, trebuie la prima oră, de ce să vină la 2 şi puţin, 3, când nu mai nimeni, mai bine să stea la -6 grade afară să aştepte o juma de oră…în fine alegerea lor, te strecori uşor pe lângă ei, că doar nu vrei să plăteşti nimic, eu doar ridic o hârtie. Ţipă toată lumea, Don’şoară unde te bagi, până le explici că tu nu plăteşti nimic doar iei o hârtie, te injură cel puţin 2-3. Ajungi la ghişeul unde era doamna care ţi-a luat cererea şi constaţi: Nu e. Te pune băiatul de la pază şi colega doamnei, că nu ştiu despre ce e vorba, să aştepţi că vine ea. Stai vreo 10 minute şi în sfârşit apare doamna, cu o cafea, senină, se apropie de tine. În zici de ce ai venit şi îţi răspunde că nu aici trebuia să vii, trebuie să te duci pe partea cealaltă a clădirii la doamna X, că i-a predat lucrarea. Ce lucrare, că eu vreo doar o copie să scrie conform cu originalul şi ştampilă. În fine, ieşi din clădire, îţi rişti viaţa, treci prin zona încercuită unde scrie: Atenţie cad turţuri! că n-ai pe unde să treci de coada formată şi de maşinile care trec, că e doar ditamai instituţia, nu poate să ia unu o coadă de mătură să îi dea jos, să scăpăm de pericol, las’ să ne facă viaţa mai palpitantă. Ajungi la doamna X, care se uită urât la tine, că e devreme şi bea cafeaua şi îţi zice: „Luaţi loc, că nu e gata! Ce să nu fie gata în 2 zile, o copie cu conform cu originalul? Nu, că nu putem să emitem aşa ceva vă facem o adeverinţă” … de două rânduri. Bine, aştepti. Te cheamă în vreo 10 -15 minute, ai timp să bei şi o cafea. În sfârşit ai luat lucrarea, poţi pleca în alt loc.

Trece ziua, cu una cu alta. După ce îti termini treaba, programul s-a terminat de mult timp, închizi calculatorul şi te pregăteşti să pleci. Când să îţi iei haina, normal sună un telefon, trebuie să trimiţi situaţia aia, ok…

Ajungi acasă, intri în scară, miroase de nu se poate a vopsea d-aia în ulei, de 3 zile miroase, au zugrăvit. Te uiţi puţin la TV, că mai târziu te apuci de învăţat că vineri ai ultimul examen. Vrei să te uiţi la ceva, un film, o emisiune, să te relaxezi. Începi cu Pro Tv, manelişti, mergi mai departe, crime, mai dai la alt post: telenovele. Îl închizi.

Te duci repede până jos, să iei ceva bun. Când te întorci, dai să deschizi ciocolata, albă cu toate că tu ai luat neagră. Te uiţi la valabilitate: expirată. Te duci iar jos. Pierzi puţin timpul pe net şi s-a facut 11.

Mâine cum o să fie oare?Aşa aştept vacanţa aia….

Autor: Mara Vanda Cojocaru

Articole asemanatoare

• Băsescu-Boc, exact ce ne trebuie! (1)
• România profundă în Europa (3)
• Panarama Wikileaks (1)
• Semidocţii şi politica (0)
• Nimic nou! (0)

Tags: bucuresti, romania