Copilaria este perioada la care ma intorc cand copilul din mine simte lipsa unora. Anii trec in continuare, cei dragi vad cum se pierd in aceasta lume finita. Ma aflu la varsta de 40 de ani. Nu mi-am mai vizitat de mult locurile natale si prietenii din copilarie. Vremurile m-au dus departe de tara, departe de cei dragi mie. M-as intoarce si pe jos acasa, dar stiu ca multi nu mai sunt… mi-i amintesc de cand erau si mi-e greu.
Impins de dorinta sufletului, decid sa ma intorc… am o stare neobisnuita… speranta… teama…
Ajung in satul natal. Ochii-mi sunt plini de lacrimi. Un taran ma intampina cu o voce calda si batrana, cu greu mi-l amintesc. A trecut atata vreme…
Trec pe langa atatia oameni cu care am copilarit. Toti sunt veseli, satul s-a schimbat, au mai ramas cateva case batranesti… unele sunt parasite… Intru pe strada mea; prin minte imi trec imagini vechi… mai sunt cateva case… unde`s vremurile de altadata?
Imi recunosc casuta parinteasca… pare parasita… poarta e legata… curtea plina de buruieni… Ma asez in mijlocul curtii… parca imi vad bunii mei parinti… bunicii… unde`s toate, unde`s toti?… plin de emotie intru in casa… totul pare neatins de ani buni… pe unele lucruri, trecerea timpului si-a pus amprenta…vad o poza cu parintii mei… lacrima de pe fatza este singurul partener ce ma insoteste… sunt martor involuntar a ceea ce nu as vrea sa urmeze… vreau sa raman acelasi copil… cu acceasi prieteni… mi-e frica de viitorul meu departat.
Autor: Cata Georgian
“unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot!”
Copilăria. Singurul paradis pierdut.
Copilăria este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu surâs.
Copilăria este inima tuturor vârstelor.
Copilărie. Perioadă a vieţii umane, intermediară între idioţia prunciei şi nebunia tinereţii – la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.