Între încâlcelile pe care omul le poate parcurge în viaţă evoluţia în socială reprezintă una dintre cele mai meandrate căi. Se împletesc aici atâtea situaţii imprevizibile, aspecte ale personalităţii, caracteristici personale naturale şi ricoşeuri ale experienţei căpătate în timp, încât cu greu reuşeşti să discerni cea mai pegnantă tuşă individuală care asigură succesul sau insuccesul vieţii.
Jocul întâmplării şi al incertitudinilor contribuie în bună parte la ascensiunea pe scara urcuşului şi coborâşului social. De reţinut este şi faptul că „dotările” individuale, cu care venim de la cei care ne-au creat, zestrea ereditară cum se zice, pot fi decisive uneori, dar au şi şanse modelatorii prin educaţie. Existe atâte personaje, descrise ca tipologice, atâtea caractere, individualităţi şi ca să nu rămân mai prejos adaug şi eu unul.
Domnul Voicu, era înginer – profesor la unul din liceele de vază ale judeţului. Tânăr, ajunsese aici înainte de revoluţie cu câţiva ani buni, şi se ţinea aproape de exigenţele liceului, cel puţin prin ţinută-costum, cravată, pantofi – fără griji din punct de vedere profesional, tehnicul având un anume privilegiu de independenţă şi prin natura acitivităţii, a fost îndrăgit din prima clipă de elevii săi pentru că era un „băiat de comitet”, îi lăsa de capul lor la atelier, nu-i pedepsea, le dădea note bune… şi poveşti frumoase din studenţie. Cu toate că revolţia din 89 l-a cam luat prin surprindere, şi-a continut activitatea şi a participat l-a proclamarea prin alegeri directe a inspectorilor pe specialitatea lui, dar a ratat proiectarea în structurile sindicale. Nu era prea cunoscut între colegii din judeţ. A ezitat şi la intrarea în politică. Unii spun că din comoditate, alţii că din oportunism. Nu ştim. Vom concluziona la sfârşit.
Toamna anului 1995 aduce în inspectoratele şcolare prima mare implicare politică. Şi aici, celor doi inspectori generali li s-a cerut înscrerea în partidul ce guverna, a fost adus un alt „general”, la refuzul antecesorilor de a fi din nou „membrii de partid”. Noul şef a devenit proverbial pentru „teroarea” politică instalată: A trimis în prima lună şapte inspectori acasă, apoi a trecut la epurarea politică a directorilor de şcoli. Inspectorii delegaţi în şcoli pentru schimbări plecau cu deciziile semnate în alb urmând a le completa la faţa locului. Atunci a „buit” prima mare „demonstraţie” de oportunism care s-a accentuat continuu după 1996, când în iureşul schimbării au intrat alţi decidenţi. Pe acest val, dintr-foc, Voicu pătrunde într-o lume pe care şi-o dorea şi unde va construi cu migală, înduioşând inimi, „înflăcărând” foşti elevi, ajunşi în poziţii chee, mobilizând zone de influienţă familială, fără să omită amănuntele gen „aveţi o scamă şefu” sau „ce elegantă sunteţi azi şefa”.
Traseul a fost simplu: de la tărănişti în 1997, la pesedişti în 2001, liberali în 2005 şi pedelişti în prezent. Poziţia, director al CCD, (casa corpului didactic). Doisprezece ani de nimic. Dar cum a reuşit? E chestie de caracter nu vă impacientaţi. Trebuie să ştii cum să săruţi mâna unei doamne, cum să te umileşti în faţa fostului tău elev, devenit acum prefect sau altă funcţie de influienţă, ori să oferi graţii sau atitudini protocolare celor pe care speri să te poţi sprijini în activitatea curentă.
„Academia” creată sub oblăduirea sa eliberează diplome, atestate, certificate, organizează workshop-uri, training-uri, „studii” etc., etc., în toate se consumă timp dar, în special, bani. „Prinţişorul”, cum l-a botezat o persoană însemnată, nu spun cine, a reuşit să nu rateze nici o oportunitate care putea să aducă bani în teşchereaua unităţii de la care se alăpta şi el cu lăcomie, căci incompatibilitatea nu coboară încă la acest nivel. Totul cu acte în regulă, albite, îndosariate, separate de ştatele de plată ale unităţii. Auditul intern, face versuri în fotoliile CCD-ului, conducerea inspectoratului respectiv, complăcându-se în acestă atmosferă „universitară”, de o mediocritate lipicioasă, mai ales în ceea ce priveşte nivelul evaluării…
Mă opresc aici căci frisoanele politizării învăţământului îmi zburlesc ideile germinatoare de competenţă! Unde eşti ?
Asemenea “academii” şi “universităţi”, funcţionează în toate judeţele, dau adeverinţe şi alte dovezi cu carul-uneori şi contra cost-pentru toţi cei ce-şi fac dosare de promovare salariale(gradaţii şi salarii de merit, diplome diferite, medalii aducătoare de bani etc).Folosul SCOLII ca instituţie şi al copiilor ca principali beneficiari ai serviciilor educaţionale este zero! Aşadar AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ DRAGI COLEGI!