Când am început seria acestor relatări am dorit să-mi curăţ sufletul de păcate: tot ce scriu sunt întâmplări trăite, văzute sau aflate direct de mine, dar nemărturisite până acum. Deoarece în unele situaţii nu-mi venea să cred ochilor, şi pentru că de vreo zece ani nu se mişcă nimic cu urmări vizibile în dezvoltarea noilor generaţii, constatând cât de departe e nivelul deciziei şi demersul legislativ (învăluit în terminologii sofisticate), mă văd obligat să le prezint subliniind că acestea sunt adevăratele probleme ale şcolii, cu menţiunea vinovăţiei mele de a nu le fi relatat încă pe multe dintre ele. Stupoare însă: cei care mă citesc – în una din zile peste 125- colegi sau necunoscuţi s-au grăbit să mă şi contacteze pe mail, telefon sau prin comentarii. Numai că fiecare vine cu o altă poveste sau întâmplare. Mi-a reţinut atentia, cum era şi normal, una recentă unde tot despre bani este vorba.
La o casă a corpului didactic, unde se pare că tot un don’ Voicu e director se dau credite de perfecţionare „pe sub mână”. Astfel Universitatea Transilvania din Braşov, câştigă ca de obicei o licitaţie pentru un curs de perfecţionare. Înscrişii sunt recrutaţi dintre ”ai noştrii”, chiar li se mai iartă absenţele, da primesc în final credite pentru care s-au cheltuit sume imense. Pentru că e „organizator” al proiectului – a înebunit lupu de proiectele astea – omul care conduce CCD ul ia, pentru că nu scoate un cuvânt care să folosească în munca didactică, chiar şi 8000 lei noi. „Academia” CCD, are şi lectori, şefi ai inspectoratului, apropiaţi a acestora, toţi unu şi unu, pe merite imaginare, „agreaţi” de universitate.
Restrângerile de activitate bat la uşă iar pentru unii sunt adevărate drame. „De ce nu te-ai dus domnule la „cecede” să ai mai multe credite în fişa de evaluare”? l-am întrebat pe unul intrat în evaluare şi probabil în restrângere. „Păi mă gândeam că după gradul unu studiul individual trebuie să reprezinte pentru mine ocupaţia de perfecţionare contină. Şi să-ţi spun ceva, NU se face nimic folositor acolo, am stat la unul şi m-am lămurit. Nu-mi pot permite să pierd vreamea, întreabă pe cine vrei!” L-am privit mirat: ”şi acum ce-o să faci?” A dat din umeri, apoi a adăugat ca pentru sine, „mai am 12 ani până la pensie, mă duc unde m-o da, dacă s-o găsi vreun post!”
Colegii cu vechime mai mică în învăţământ, mulţi dintre ei cu alte diplome universitare decât cele iniţiale, căci şi astea contează la evaluări, se supun unui astfel de supliciu al participării din obligaţie la „perfecţionări”. Căci la „evaluări” hârtiile nu roşesc, ele contează ca adeverinţe, certificate, etc. Problema e că nu întotdeauna se poate afla de ele. Şi te trezeşti mofluz. Ca în cazul de faţă. Câţi ştiu ce cursuri şi ce credite se dau acum?? Aştept răspuns pe oghion@gmail.com.
