Nu-mi imaginam, când am început seria acestor relatări şi în special când am ales titlul, că poziţia actuală a şcolii e chiar mai dificilă decât starea „de rână”. Se pare că „propteaua” de care se sprijină această instituţie fundamentală a putrezit în cea mai mare parte, iar rezultatele ei încep să se vadă „în direct”. Nu o să mă refer la pălmuiala dintre profesoara televizată şi miliţianul poliţist care i-a replicat „bărbăteşte”, ca nevesti-si, ci la o banalitate triumfalistă geamănă cu prostia care se întâlneşte în foarte multe locuri din ţară şi are repercusiuni finaciare incalculabile la punga nevoiaşilor care se luptă pe „frontul” învăţăturii. Este vorba de proasta organizare a sitemului de învăţământ urmare a unei concepţii învechite potrivit căreia fiecare cătun trebuie să aiă o şcoală. Nu am nimic împotrivă, să aibă, dar la praful asta financiar în care se găseşte şcoala românească cum să accepti ca să cheltui bani cu nemiluita numai pentru că „să fie frumos” să avem şi noi local ca nou!? Păi cei care conduc investiţiile din ce să trăiască? Nu?
Intr-un sat s-au cheltuit peste două miliarde lei vechi să se renoveze şcoala pentru nouă copii în condiţiile în care la o mie două sute de metri distanţă, pe asfalt se află o şcoală- primară şi gimnaziu-în care se învaţă intr-un schimb şi are la limită efectivele şcolare. „Nu mă interesează, avem şcoală în sat, statul SĂ NE DEA învăţător”, ţipă din rărunchi o mamă ofuscată de încercarea unor decidenţi de a unifica cele două scoli.
Două comuni aflate pe un drum judeţean care nu se mai modernizează din motive economice, deşi zilnic două cisterne ale OMV ului cară ţiţei de la sondele din zonă, au câte o şcoală generală cu clasele I-VIII încadrate cu profesori şi învăţători, una pentru aproximativ un total de 21 elevi şi alta pentru 75 elevi. O decizie înţeleaptă ar duce la unificarea ACUM a celor două şcoli cu cea de mai înainte. Culemea, cu transportul şcolar, copiii dintr-un sat, Negoşina, trec zilnic prin faţa şcolii Scorţoasa şi mai fac şase kilometri ca să ajungă la Căneşti la şcoală. De ce? „Păi ce credeţi că dacă desfiinţaţi şcoala mă mai aleg oamenii primar?” – zice primarul celor 21 elevi.
Cică suntem în UE! Eu am văzut în Munţii Jura, partea franceză, cum departamentul trimitea un autoturism la 40 km să aducă doi copii la şcoală! Era soluţia cea mai ieftină!
Cele trei exemple de mai sus multiplicaţi-le de cel puţin zece ori şi veţi vedea câte economii financiare se pot face în condiţiile unei regândiri a reţelei şcolare pe principiile eficienţei economice şi organizatorice, numai într-o zonă rurală de judeţ. Uite sursă de bani pentru creşterea cu 50% a salariilor personalului didactic. Şi nu vă grăbiţi, cât de curând veţi afla despre harababura din orase.
