În urmă cu mulţi ani – 1994 – am editat o cărţulie intitulată, „oferiţi totul şcolii”, pornind de la celebrul discurs al împăratului Hirohito rostit după capitularea Japoniei în 1945, când ţara era o ruină: „oferiţi totul şcolii, oamenilor ei şi vă voi scăpa de sărăcie!” Aşa a fost, aşa s-a spus, aşa s-a făcut! Vizitaţi şcoala japoneză, unde la clasele I-IV, la „abilităţi manuale” copiii montează aparate de radio, calculatoare, etc.
Broşura mea era un demers modest petnru ca, la momentul respectiv, să oferim şcolii româneşti prioritate naţională, încercând să dăm un traseu solid pentru legislaţia ce urma să se adopte. Ei bine, Legea învăţământului din 1995 a inclus chiar în primul articol această prerogativă a priorotăţii!
Au trecut anii şi azi, cine-şi mai aduce aminte de ea? Nimeni! De ce? Există o cauză fundamentală generată de anii supuşeniei noastre oarbe din perioada dictaturii, care la rândul ei îşi avea sorgintea în ateismul promovat de comunişti şi de etica nonvalorică în care ne-am găsit în 90, „morala” comunistă dovedindu-se a fi un eşec! O altă cauză ce izvorăşte din prima este amestecul politicului, în special după apariţia legii, în managementul şcolii şi trecerea sindicalismului în plan secundar. Tristele greve – Doamne, ce spectacol grotesc! – puse la cale de liderii sindicali au demonstrat în tot acest timp, confuzia strategică generală, lipsa de perspectivă în dezvoltarea şcolii şi au dat în timp, un model speculativ, leneş şi ineficient, activităţii profesionale din învăţământ. Erijarea sindicatelor în apărători ai mediocrităţii, ai răsplatei pentru ataşament la cauză nu la meserie, ori în comentatori – total neavizaţi – ai deciziilor transmise instituţional şi „scandalagii” de birouri locale sau guvernamentale, a accentuat deriva calităţii demersului didactic, a transfrmat concurenţa, competiţia, pentru manuale şcolare de exemplu, într-o afacere personală a unora dintre ei, iar promovarea resurselor umane într-o diversiune specifică traficului de influienţă. Nu a rămas nici un spaţiu pentru inovaţie, descoperire sau idei progresiste. Doar pentru revendicări. Sistemul a rămas gripat în acealeaşi şabloane, conservator şi ruginit, vânturat şi lipsit de seva unei motivaţii capabile să asigure o atitudine clară, nouă, benefică acestui popor.
In 1998, Andrei Marga, pe atunci ministru al învăţământului, aducea vorba cu smerenie şi respect despre faptul că „pentru unele probleme ale societăţii noastre actuale, şcoala îşi are partea ei de vină”, încercând să responsabilizeze acestă armată de peste trei sute de mii de „ostaşi” – slujitori ai şcolii. Firavă reuşită. S-a urnit un pic bolovanul rutinei dar „gândacii” ieşiţi la iveală au atras mai mult atenţia, decât fondul reformei. Ce principii, ce reguli! Dacă mai întrebi pe cineva de ele astăzi se încruntă la tine. Rezultatul? Priviţi strada. Sub toate aspectele, etic, estetic, sanitar… Aici e munca dvs. stimaţi colegi, aici sunt „revendicările” prost formulate stimaţi sindicalişti şi până la urmă aici sunt banii poporului păcălit. Nu?? Cum nu? A, televiziunile, radiourile, strada, internetul , vreţi să ziceţi? Şi, în afara palidelor ore moralizatoare şi a „colocviilor” din nu ştiu ce proiect, chipurile, pentru credite la sporurile de salariu, aţi mai făcut vreo acţiune? Şi până la urmă cu O ACŢIUNE, strigată pe toate canalele se face educaţie?? Dar mai ţineţi minte ce înseamnă EDUCAŢIE? Priviţi-o pe ţiganca aceea care îi „rade” un dos de palmă miliţianului poliţist, tot produs al şcolii. E vorba aici de educaţie? Dar mai departe? Priviţi-o pe tinerica ei colegă care se plânge LA TELEVIZOR că a fost mai de mult agresată de ţiganca profesoară, da până acum n-a spus nimic. Utaţi-vă la poliţai, fost elev acum 12 ani, apărat cu „profesionalism” de vajnicii săi colegi, cercetaţi-ii pe sătenii care s-au împărţit în tabere! Ia spuneţi, are şcoala vreo vină? Suntem în stare să ne-o asumăm? Unde sunt regulile, normle, criteriile SFINTE ale şcolii. Când s-a coborât un profesor adevărat la nivelul unei agresiuni fizice sau verbale? Cum când? Priviţi ceea ce am numit mai sus „tristele greve”. De ce le-am spus aşa? Pentru că afişează impostura, gregarismul, lipsa de conduită profesională LIPSA DE REGULI care să asigure o educaţie normală şi până la urmă totala lipsă de perspectivă ori de finalitate reală!
Şcoala este — trebuie să fie — prioritate naţională, motiv pentru care cred că numai un radicalism al calităţii, o exigenţă categorică faţă de competenţă şi competiţie, şi o atitudine fermă o poate aşeza cu adevărat în ROLUL EI!
P.S.
Atrag atenţia că am crescut între ţigani, am iubit o ţigancă, am prieteni ţigani – aşa le place şi lor să le spun – şi le apreciez talentul artistic. Dacă aş folosi apelativul ”rom”, aş uita toate acestea, mi-aş uita viaţa. De fapt sunt în acord cu Mădălin Voicu în această privinţă.
Vă aştept şi pe oghion[at]gmail.com cu comentarii.
