Domnule, cu ce îl încălzeşte pe bunul meu prieten de lângă sala sporturilor, care are doi copii la şcoală, că Daniel Petru Funeriu este fost olimpic, doctor în chimie, cu vreo şapte ani în Franţa, vreo patru în Japonia, tot atât în SUA şi mare cercetător ştiinţific? Dacă o „personalitate” ca Melania este consiliera lui de imagine cu ce se îmbunătăţeşte viaţa de elevi a copiilor lui? Aaa, dacă Daniel nu ar face cercetare ştiinţifică ci aplicaţie LA CONDIŢIILE ACTUALE a rezultatelor acesteia, te-ai putea gândi s-au ai spera la înnoiri sau revigorări a şandramalei şcolare.
„Avem atâtea şcoli şi grădiniţe construite, reabilitate etc., etc.” se aude din bruiajul public, politicianist. „aveţi pe naiba, a, da! Aveţi firmele voastre care au cheltuit banii de la mondiala bancă, voi v-aţi luat partea şi noi plătim douăzeci de ani de aci încolo” nişte localuri nefolositoare, deoarece copii nu mai sunt în zonele respective nici pentru cinci ani!
Ştie Petrică al nostru unde-i Valea Cotoarei sau Terca, care-i aia şcoala nr.3 Râmnicu Sărat, ori ce carte se face la Zeletin sau Gura Văii? Apropo, aţi auzit vreodată din ‘90 până azi de vreo vizită inopinată a vreunui mahăr la vreo instituţie? Acu gata, e democraţie, „vedeţi că venim în control”, oamenii se pregătesc, fac şmotru, strâng bani de cafea şi mizilic şi totul e ca la carte. Şi de atâta „carte”şi construcţii ori reparaţii am rămas fără bani!
Eu mă îndoiesc de faptul că Daniel ar fi văzut nisca-i şcoli pe unde s-a preumblat. El era cercetător în domeniul chimiei lui, n-avea timp să vadă că japonezii sunt cu şcoala lor într-o altă civilizaţie, nici măcar paralelă cu a noastră. Am şi eu un cercetător, trimis pe la studii prin „state” ce credeţi că a văzut vreo şcoală? Aaa, sigur a văzut rezultatele activităţii şcolare, civilizaţia societăţii, comoditatea şi bunăstarea vieţii cetăţeneşti etc. Cred că omul nostru nu are cum să reformeze sistemul şcolar în special în zona sa preuniversitară. Nu ştie realitatea! O şcoală în care a învăţat el nu e realitatea celor peste două mii de şcoli rurale şi nu mai spun câte urbane! Măcar până iese legea nouă să facă şi el FĂRĂ PROTOCOL, câteva vizite, în Muntenia două-trei, în Moldova cinci-şase, în Ardeal opt-nouă. Eventual să vină şi la Gura Văii, unde se învaţă „prin telefon”. Ce nu ştiţi cum? Nu vă spun că furaţi patentul! Şi să intre şi prin oraşe pe la grădiniţe şi şcoli, mai ales acum că vine mărţişorul, ziua femeii, poate duce şi el un simbol primăvaratic consistent doamnelor şi tovarăşelor noastre colege. Cred că numai aşa ar putea avea o imagine nedistorsionată de „consilieri” şi „colaboratori”, produse al şcolii noastre. O realitate concludentă este singura bază de pornire pentru egalitate de şanse! Cu această ocazie s-ar pute decoperta un pic şi balastul resrselor umane pe care din nefericire îl are în prezent şcoala românească, în procent de cel puţin 50%. Aceasta pentru că avem A.R.A.C.I.P.! (Citiţi pe net ce e). Ce să facă şi aştia cu 45 de persoane în schemă şi 132 de colaboratori externi? Dati-le o mie de inspectori plătiţi la o normă de trei sute de cadre didactice pe inspector, desfiinţaţi anacronismul perpetuu al inspectoratelor şcolare şi obţineti o economie lunară egală cu salariul a peste zecemii de cadre didactice. De aceea am folosit termenul dur referindu-mă la resursele umane! Grila de intrare în sistemul preuniversitar a peronalului didactic nu are criterii similare cu şcolile din UE sau din Japonia ori SUA.
Ca unul care a colindat în lung şi-n lat judeţul pot să spun de la poartă ce fel de învăţător se află la şcoliţa respectivă ori ce fel de director conduce unitatea. Situaţiile penibile ori hazlii sunt incompatibile cu educaţia şcolară. De exemplu la o şcoală din câmpie, prin noiembrie, învăţătorul cu paltonul pe umeri, cu căciula pe cap preda la 15 elevi din clase diferite, încotoşmănaţi şi ei cu toate că soba era încinsă şi era destul de cald. Cu „prostul” meu obicei îl rog pe învăţător să ia un răgaz de cinci minute ca să-şi lase paltonul, căciula şi să se facă şi copii mai comozi timp în care am ieşit din clasă, dau roată şcolii, revin şi il întreb pe învăţător unde se duce la WC.
„a nu, acum e iarnă, copiii sunt aproape, le-am format refelx şi până la prânz rar care-mi cere voie până acasă, vara e mai simplu”. Am invocat o scuză şi dus am fost. Desigur că s-a aflat totul, urmarea e incredibilă: prin luna martie anul următor, directoarea de coordonare mă anunţă telefonic că „s-a rezovat situaţia pentru care v-aţi supărat dvs. la şcoala…” A doua zi dis de dimineaţă plec acolo. La poarta şcolii poliţistul comunal, omul de servici care plângea şi alţi doi cetăţeni. WC ul, făcut din scândură şi grinzi de brad cu două compartimente fusese furat peste noapte!
I-am lăsat repede pe cei îndrituiţi să-şi facă datoria şi am plecat fără replică la spusele unui părinte: „cred că dumneavoastră sunteţi de vină că i-ati pus să facă closet la şcoală ce, n-avau acasă”?
In încheiere mă simt obligat faţă de prietenul meu de lângă sala sporturilor, să vă spun că domnul Funeriu este ministrul educaţiei noastre (nenaţionale) a cercetării şi inovării. Cercetaţi, domnule ministru, inovaţi, da luţi-o de jos!’
