Falimentul unui stat – viziune prea sumbră oare?
Christiansen are o o viziune optimistă, cu valenţe ideatice asupra dezvoltării ulterioare a României. Îngăduiţi-mi să exprim un punct de vedere mai pesimist, ce sper să nu fie confirmat de evoluţiile politice şi economice ulterioare. Experienţa acumulată în sectorul pieţei de capital mă determină să am o viziune sumbră. Viziune împărtăşită de mulţi dintre foştii mei colegi, încă rămaşi pe redute, pe o piaţă bursieră atât de volatilă. Criza economică mondială s-a manifestat întâi pe pieţele de capital, lovind apoi într-un efect de boomerang economiile reale. Părerea mea este că în România criza încă nu a izbit în întreaga ei plenitudine în economia reală, ci a trimis doar câteva mesaje. Adevăratul crah economic se prefigurează precum o ameninţare sumbră. Lipsa de lichidităţi e ilustrată de volumul zilnic mediu de tranzacţionare pe Bursa de Valori din Bucureşti. Valoarea de 6-10 milioane de euro zilnic este cruda oglinda a unei burse minore. Iar semnalele investitorilor străini sunt mai degrabă de retragere decât de investiţie.
Nu critic factorii de decizie politică actuali, pentru că sunt conştient că alternativele de guvernare ar fost cel puţin la fel de proaste ca şi cea actuală. Întreaga clasă politică este un organism bolnav parazitat de interese economice şi încrengături dubioase, ce mă depăşesc pe mine ca individ. Nici nu a fost măcar alternativa de a alege răul cel mai mic. De fapt nu am avut de ales. Au fost două feţe ale aceeaşi monede. Chiar dacă ar fi căzut pajura, ori capul, substanţa ar fi fost aceeaşi. Aşadar nu are nici un sens să ne mai lamentăm.
ÃŽnsă măsurile adoptate ÅŸi lipsa de coerenţă, ascund o realitate mult mai gravă, o diperare a factorilor de decizie. AvalanÅŸa de impozite propuse, pe fastfood, pe pensie, pe averi, pe praful de pe toba ascund o disperare imensă. Probabil s-a ajuns la fundul sacului din care s-au înfruptat rând pe rând guvernele postdecembriste. Åži din aprilie va urma tăvălugul…
Mă scandalizează modul în care sunt pur si simplu decapitate întrerpinderile mici si mijlocii. Impozitul forfetar a măturat o parte. Mărirea impozitului pe microîntreprinderi de la 3% la 16% va mătura restul. Faptul că o societate comercială mică suportă câte un control din partea câte unui organ specializat al statului (ITM, Garda financiară, Protecţia muncii etc) în fiecare zi a săptămânii mi se pare un abuz din partea statului. Nu e o exagerare de dragul scrisului ci o realitate dintr-o urbe provincială. Statul devine acea maşinărie infernală din scrierile lui Kafka. Iar o clasă socială vag şi insuficient conturată, se năruie înainte de a se cristaliza. Pentru a lăsa loc alteia alcătuită oare din câţi indivizi : 700.000, 2 milioane, 4 milioane ? Toţi şomeri şi potenţiali emigranţi.
Sloganurile de tip dezvoltare turistică gen madame Udrea mă fac să zâmbesc amar. Din cel puţin două motive. În primul pentru a ajunge în locurile de vis de pe plaiurile ţării, turistul străin nu foloseşte porţi stelare ori teleportarea. Nu va putea zbura deasupra gropilor precum Aladdin. Apoi când mă gândesc că un stat eminamente turistic precum Grecia, cu un know-how, infrastructură şi tradiţie net superioară şi-a declarat de curând falimentul, îmi dispare brusc orice dram de visare. Cât despre dezvoltarea agricolă, aceleaşi slogane false. Care sună frumos, dar năruie când priveşti situaţia prin ochii unui crescător de pui, din zona Maramureşului, cu o afacere dezvoltată cu fonduri europene şi la cele mai înalte standarde, care pur şi simplu se sufocă în incoerenţa şi volatilitatea legislativă, sau în mafia cărnii. Căci fiecare sector are mafia lui, nu trăim în universul ideal creionat de tratatele economice.
pozele sunt intr-adevar super! 
