Un răvaş interesant primit pe mail de o persoană necunoscută, „sorry”, spune printre altele „s-o crezi tu că propunerile şi observaţiile pe care le faci, chiar trimise la ministru, ţi le citeşte cineva! Am dus de trei ori sub trei guvernări dosare cu propunerile sintetizate de la toţi colegii din judeţ. Toate au fost aruncate la coş. Nimeni nu este interesat să le citească”. Oare să aibă dreptate? Mie mi-a răspuns cineva din minister cu „mulţumesc” dar nu ştiu dacă cineva de acolo a citit tot ce am scris… După spusele corespondentului meu, ministeriabilii găndesc cam aşa: ”dacă sunt propuneri novatoare sau interesante s-ar putea să ne afecteze, aşa că n-are rost să le citim, dacă sunt banalităţi, nici atât”. Cam în acest gen se gândea şi în lumea anticilor musulmani care au incendiat Bibloteca din Alexandria…
În ceea ce mă priveşte, pe măsură de descarc traista gândurilor despre şcoală mă simt mai bine, măcar am conştiiţa împăcată că am spus. Partea mai interesantă s-ar părea a fi la prima impresie, răspunsul la întrebarea pe care mi-o pune Emil, un alt cititor şi anume: „care e domnule planul tău concret de reformare a şcolii româneşti?” I-am trimis o copie a unei scrisori adresată celor care se află în fruntea politicii româneşti actuale. Dacă vă uitaţi pe http://e-didu.ro o găsiţi acolo. E o sinteză a unui program în cinci puncte capabil să deblocheze toate fondurile necesare pentru ca cei care mai rămân să slujească şcoala românească să aibă un salariu ptrivit cu legea care nu se aplică. Dacă ar fi să mai adaug ceva în legătură cu acestă spinoasă problemă a salarizării în învăţământ, trebuie să nu omit sublinierea că şcoala e a întregii societăţi iar demararea unei adevărate reforme este indisolubil legată de alte acţiuni care să vizeze viaţa socială. Una dintre cele mai acute şi necesare dintre acestea este reforma administrativă a ţării în consens cu realitatea absolut inedită în trecut, a ruralului românesc. Cinci până la zece departamente, depinde de consensul politic, cu judeţele, plasele (plaiurile de altădată), cătunele şi comunele lor, administrate cu competenţă şi programe cu adevărat europene, ar scoate şi şcoala la prioritate necesară.
Vă aştept în continuare la oghion[at]gmail.com
