Am fost atât de impresionat de frumuseţe locurilor respective încât, la întoarcere, le-am spus celor cărora le-am povestit, scurt: e de nedescris! Nu ştii cu ce să începi, căci este o îmbinare extrem de armonioasă între frumuseţea naturală a peisajului stâncos tăiat de apele albastre şi limpezi al Rinului si efortul supraomenesc de a-l stăpâni şi exploata în cel mai pur stil nemţesc.

Pe acestă vale se află una din cele mai renumite podgorii ale lumii, prin individualitatea sa, dar mai ales, prin spectacolul muncii oferite. Viile, într-o aliniere enervant de dreaptă, pe pante de peste partuzeci şi cinci de grade, brăzdate în curmeziş de lucrări antierozionale, sunt lucrate cu tractoraşe cu şenile-adevărate bijuterii necesare şi la Gura Văii-a căror prezenţă discretă am avut norocul să o cunosc în timp ce priveam o clădire minusculă, ca înălţime, cam trei metri, de tip uzinal, ascunsă între nişte copaci. Mi-a atras atenţia uşile cadrilate care de fapt erau uşi de garaj pentru adăpostul tractoraşelor. Spectacolul a fost când, un neamţ ce conducea un astfel de utilaj s-a apropiat de clădire şi a claxonat, un claxon cu o tonalitate pe care n-am mai auzit-o, iar una dintre uşile garajului s-a deschs automat. In interior erau rânduite mai multe asemenea maşini agricole şi în cea mai perfectă ordine, anexele de lucru ale lor, prăşitori, pluguri, scormonitori, pompe de stropit, etc. Domnule, o ordine şi o curăţenie, parcă erau la expoziţie. Bine, că înainte de a veni spre garaj, fiecare utilaj trecea prin spălătoria ecologică. Atenţie, pământul care curgea în spălătorie era încărcat în remorci adăpostite în alte spaţii ale căror uşi de garaj erau cu cod de intrare.

Majoritatea proprietarilor acestor terenuri sunt moştenitori din tată în fiu, până în urmă şi cu o mie de ani, ai castelelor ce marcau vârfurile stâncoase de la intrarea pe vale şi până la vestita stâncă Lorelai. Castelele reconstruite sau reamenajate aproape în întregime sunt fie hoteluri de cinci stele, fie proprietăţi private, toate conservate cu arhitectura iniţială. Fostele grajduri sunt acum transformate în garaje, păstrându-şi arhitectura doar că uşile de garaj sunt telecomandate!

Aerul misterios şi de legendă al castelelor ca şi spiritul trecutului este prezent, cu toate modernizările discrete operate în timp. Desigur este contrastant să vezi uşile mari de intrare în castel, unele dintre ele chiar uşi de garaj, făcute din lemn masiv de stejar, mişcându-se lent, ca de un efort uriaş, manevrate altădată de scripeţi şi roţi dinţate, oferind calculat, curtea cu pavelele de piatră în centrul căreia rare ori să nu fie un rond mare cu flori.

Castelele se profilează cel mai spectaculos pe parte dreaptă a fluviului dar am aflat că unele proprietăţi sunt extinse şi pe malul celălat unde, în acord cu modernitatea sunt construţii moderne, case, restaurante, hoteluri. Este de remarcat că la multe dintre ele, construite pe stâncă, parcările sunt subterane, unele au uşi de garaj cu coduri pe care le primeşti de la recepţie, iar altele au simplu garaje cu uşi glisante. Mi-a părut rău că datorită unor neânţelegeri nu am rămas o noapte pe Valea Rinului: unul dintre călători, care mai fusese în zonă şi ştia nemţeşte ne-a spus codul de la uşile de garaj al unui mare complex şi Toni, un alt pişicher, excursionist şi el s-a dus să verifice şi a deschis uşile de garaj, fapt pentru care era cât pe ce să luăm amendă, aşa că am şters-o la Luxemburg, privind în urmă, cu un negrăit spirit de tristeţe, orizonul de nedescris al văii…

Articole asemanatoare

• Concediul lui Papura-Voda (2)
• România profundă în Europa (3)
• Sminteala comparaţiilor (0)
• O deplasare scurta in Maroc (0)
• Secovlje – campiile de sare (0)

Intrati aici pentru mai multe fotografii si impresii de anul trecut despre Maroc.

Articole asemanatoare

• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• De nedescris – Valea Rinului (0)
• Flori din Gradina Botanica (0)
• Secovlje – campiile de sare (0)
• Slovenia (7)

Piran-ul – perla litoralului adriatic sloven, oras cu aer medieval si influente venetiene are in apropierea sa campiile de sare la Secovlje – inca functionale la Lera; sau dezafectate la Fontanigge. Sarea de aici – de o calitate si puritate deosebita – a fost una din principalele surse de venit pentru locuitorii Piranului pentru sute de ani. Daca pana in secolul trecut, din aprilie pana in septembrie locuitorii Piranului se mutau pe perioada verii la Secovlje, in campiile de sare pentru a lucra, acum, case abandonate, canale pustii si un habitat paradis pentru multe specii de pasari si animale se constituie inca intr-un peisaj fermecator la ingemanarea campiei cu marea. Prin anii ‘60, campiile de la Fontanigge au fost dezafectate – devenind probabil nerentabile din cauza exinderii retelei electrice, aparitiei frigiderelor, etc. Insa o discutie ‘on site’ cu un ghid local ne-a demonstrat ca totusi sare se mai produce si la Fontannige, insa din motive publicitare / comerciale este promovat ca un site abandonat. Si un mic amanunt: Fontanigge se afla intr-un fel de ‘no man’s land’, la granita dintre Slovenia si Croatia, dupa ce iesi din Slovenia, dar inainte sa intri in Croatia..

O istorie aici.

(Prezentarea are >100MB; dupa incarcare puteti da Click dreapta -> Full Screen).

Articole asemanatoare

• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• De nedescris – Valea Rinului (0)
• O deplasare scurta in Maroc (0)
• Slovenia (7)
• Concediul lui Papura-Voda (2)

Inca de cand am poposit la Bled, Ursul facea deja planuri de atac pentru Triglav. Planurile s-au spulberat rapid a doua zi, cand am aflat de la gazda ca avem nevoie de 2 zile, musai cu cazare la una din cabanele aflate la inaltime: Vodnikov, Kredarica sau Planika. Am abandonat planul, mai ales ca vremea se anunta total neprielnica: sanse de ploaie 4 zile din 6

Sansa a venit dintr-o alta excursie, destul de banala, pe varful Prsivec, unul din trio-ul de 1700m escaladate in acest concediu (unul in Slovacia, unul in Austria si unul aici..ca sa nu ne plictisim …Urska urcand greu panta si odihnindu-se des a intrat in vorba cu un cuplu indigen trecut de prima tinerete care, auzind de planul nostru maret si de dezamagirea incercata, ne-a povestit ca citise intr-o revista despre o excursie cu 100 de femei care au facut excursia intr-o zi, pornind din Pokljuka…o informatie valoroasa care, dublata de o documentare ulterioara pe Internet ne-a reaprins sperantele si ne-a convins ca e posibil, totusi! Culmea e ca Pokljuka era foarte aproape de Bled, deci tabara noastra de baza fusese aleasa perfect!

A urmat studierea vremii, a dificultatii si timpilor traseului, efectuarea unei recunoasteri la locul de intrare in traseu pentru evitarea intarzierilor, echiparea cu inca un rucsac, renegocierea orei micului dejun (6,30 in loc de 8-10!), ceva cumparaturi pentru ziua Z, tratarea intensiva a entorsei capatate de Urska in excursia pe vf. Prsivec in urma unui drum cu bolovani parcurs pe intuneric, ce mai, o groaza de pregatiri! Ne mai trebuia un dram de noroc: sa nu ne ploua…si l-am avut!

7,30 – demaram in tromba din curtea pensiunii, cam obositi dupa atatea pregatiri morale, pregatiti psihic pentru un eventual esec (fie din cauza vremii, fie din cauza depasirii timpilor), dar nutrind, fiecare in sinea sa, speranta unei victorii.

8,00 – debarcam la Rudno Polje, dincolo de hotel Sport, langa cabana Jurcek, mai ‘profitam’ de YHA inca 1km de drum forestier, apoi ne inhamam la rucsaci si intram in traseul catre Triglav (6h) de la aproximativ 1450m, continuand inca 1-1,5 km pe acelasi drum. Poteca larga la inceput se ingusteaza apoi si merge prin padure, pe langa niste pasuni, pana la urcarea pe niste scari unde intalnim primul indicator catre Triglav: 5,5h!!!. Dupa ce mersesem aproape 1 ora jumatate! Este gresit. Mai departe cu 300m, la 10 minute departare altul il corecteaza: 5h (09:30, 1720m alt). Urcam 30 de min catre Studorski Preval (1892m).

10,00 – ajungem in saua Studor (Studorski preval). Se porneste pe un drum destul de larg si lin, pe sub varful Tosc, pana la

Plecarea si micul popas in saua Studor

11,00 – Vodnikov dom (1817m), unde treaba incepe sa se schimbe…si incepem sa luam in altitudine repejor. Ca regula de timing, ar trebui sa fiti aici la 3h de la plecarea de la Rudno Polje. Pantele se inaspresc (desi inca foarte fezabile), in special dupa Konjsko sedlo (2020m), lasandu-ne sa ajungem la Dom Planika peste aproximativ 2h.

Vedeti o cabana acolo, pe la mijoc? E Dom Planika!

13,00 – Dom Planika (2401m). O cabana unde va puteti caza lejer, cu apa nu stiu cum stau, insa preturile sunt de 2400m..De aici drumul pleaca pe 3 variante catre Triglav (2864m, “three headed”, dar nu din cauza acestor 3 variante se numeste asa) si noi am ales-o pe cea mai usoara, si anume cea prin Mali Triglav (2725m). Desi planul initial fusese ca Urska sa ramana fie la Vodnikov, fie la Planika, in asteptarea Ursului victorios care escalada rapid Triglavul si cobora la fel de rapid, Urska face un efort de vointa si decide sa continue (parea ca se repeta istoria cu Moldoveanu cand ea a urcat pana la refugiul Vistea si acolo a abandonat, sfarsita de puteri si cu regretul ca a vazut Moldoveanu de la baza lui…) Am plecat la 13,30h, Ursul in fata si Urska mai incet, pregatita de un abandon pe parcurs si…traseul de creasta e format dintr-o poteca presarata cu piroane si cabluri, e drept, foarte bine calculate, astfel incat sa devina accesibil oricarui doritor, insa peisajele sunt spectaculoase si de-a dreptul ametitoare…

Acum Dom Planika se vede mai bine ! Si pornim pe ultima bucata (“crema”)

15,00 – ajungem pe varful Triglav! Din pacate soarele nu a fost foarte generos, dar am avut noroc ca nu a plouat. O jumatate de ora petrecuta in frigul si ceata de pe varf si ne indreptam inapoi catre Dom Planika.

Pe aici! 

Dom Kredarica, jos, in dreapta

Mogaldete

In apropiere

And, finally, Aljažev stolp (2864m)! Top of Slovenia

Emotiile au fost mari…

..Dar a meritat! 

Si acum “fuga” inapoi..:-)

17,00 – Dom Planika, un ceai cu rom si o bere (btw: berea slovena nu se apropie nici la degetul mic fata de cea slovaca..) ne pun un pic pe picioare si fuga inapoi (17,30) caci la sfarsitul lui august la ora 8 e noapte. Si in padure e bezna de-a binelea.

18,30 – Vodnikov Dom

19,45– Studorski preval. In 10 minute coboram ce am urcat in 30 si ne aflam la o intersectie de la 1720m la care ne aflam la 09:30.

20,00 – intram pe cararea ingusta in padure si tragem tare (desi este intuneric) astfel incat la 21,00 ajungem in parcarea de la Rudno Polje.

=======================================================================

Total time: 13h

Diferenta de nivel: 1,400m

Diferenta de nivel (pe traseu): 1,650m

Lungime traseu: ~ 8km * 2

Contrar a ceea ce spun toate ghidurile turistice (ca iti trebuie 2-3 zile pentru Triglav, cu cazare la una din cabanele limitrofe – sunt vreo 3-4), Triglav este abordabil intr-o singura zi, presupunand ca ati ales-o destul de bine sa nu fie ploioasa si ca ritmul de mers nu este foarte incet. Oricum cabanele de pe traseu va pot oferi cazare, if you decide so. Traseul de 2-3 zile este dezirabil daca (in primul rand le aveti la dispozitie), vreti o plimbare lnistita si vreti sa petreceti mai mult “la inaltime”. Si mai are un avantaj: va permite sa stati in stand-by la una din cabanele din apropiere in asteptarea dimineatii insorite in care sa escaladati varful: partea creamy a traseului ramane cea de la Dom Planika (sau Kredarica) la Trgilav…

Mai multe informatii puteti gasi: aici si aici.

(PS: Cred ca sunt unul din putinii entuziasti – ca sa nu zicem alfel – care a urcat un EOS 7D + lentila ~ 2kg, in spate pana la inaltimea aia)

Articole asemanatoare

• O deplasare scurta in Maroc (0)
• Secovlje – campiile de sare (0)
• Slovenia (7)
• Zu Osterreich, bitte schon! (1)
• Concediul lui Papura-Voda (2)

Bohinj Lake

Canionul Vintgar

Articole asemanatoare

• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• De nedescris – Valea Rinului (0)
• O deplasare scurta in Maroc (0)
• Secovlje – campiile de sare (0)
• Zu Osterreich, bitte schon! (1)

Grija si calitatea se vad imediat cum treci granita. Dar si in preturi. Aveti grija daca alimentati la primele benzinarii dupa ce treceti granita s-ar putea sa fie mult mai scump (15c/litru) decat in orasele urmatoare (adica: 1.3E benzina 95 fata de 1.16E). De fapt, aveam sa ne dam noi seama, benzina e mult mai scumpa pe autostrada decat in oras, fie el mic sau mare.  Fata de Slovacia mancarea este cam cu 20-25% mai scumpa. Daca acolo luam un pranz cu 25, aici trebuie sa lasi cam 30. Rata de 25% se mentine si la cazare unde pentru 21E primim o camera mare cu ferestre pe 2 parti catre pajisti, dealuri si muscate la ferestrele caselor.

Nu se aude nici un zgomot. Este liniste perfecta. Trecut de miezul noptii la Fladnitz. Undeva in Austria, in Almendland. Tinutul tipic dupa spusele lor pentru pajisti, pasuni si ‘milci’. Nici greierii nu se mai aud. Aproape ca l-am uitat pe vecinul de acasa care de 2 luni imi strica serile si weekend-urile cu latraturile lui hip-hop puse in continuu la volum maxim de la etajul 6. Noi stam la 1, la scara alaturata.

In prima zi am adormit pe pajiste. La frei-herr-i astia de austrieci, desi gasesti tot ce vrei si lumea se plimba bine mersi in jurul lacului, nu s-a prins inca nimeni ce gustos e un gratar facut la iarba verde pe marginea apei. Asa ca n-am simtit miros de mici si n-am vazut nici un fum gros inundand padurea. Prin urmare nu m-am putut simti ca acasa

Hochlantsch & Barenschutzklamm

Daca in prima zi Urska a fost cam dezamagita, gandindu-se la cele 4 zile de plictis care ne asteptau, soarele insistent ne-a facut sa abandonam planul de leneveala si odihna si sa cautam niste trasee. Si le-am gasit: la 10 km de ‘tabara’ noastra se afla lacul Teichalm, frecventat de o serie de turisti echipati ca pentru cucerirea Himalayei: bocanci sanatosi, bete de trekking, pantaloni si tricouri asemenea (la un moment dat Urska era de rasul lumii cu picioarele goale in sandalele de munte marca Teva), desi primul traseu a fost de pantofari: de la 1200 am urcat spre un varfulet de 1722: Hochlantsch, un fel de ‘Moldoveanu’ local, caci toata lumea se poza mandra pe el…Ce am remarcat, totusi, cu uimire: o multime de pensionari la vreo 70-80 de ani, se aventurau pe traseu cot la cot cu cei tineri, tinand pasul fara sa cracneasca, spre deosebire de altii, care se tot vaicareau . Pentru variatie, am coborat pe alta ruta si, ce sa vezi: dupa ce ne-am potolit setea cu niste bere Goser la o cabanuta (Steirischer Jockl), cu o vedere fantastica asupra vailor si satelor din zona, niste trepte din spatele cabanei ne-au condus catre o bisericuta cuibarita in munte, cu un nume de poveste: Schusserlbrunn.

Al doilea traseu a fost de-a dreptul uluitor: pornind tot de la lacul Teichalm, cu un popas binemeritat la o alta cabanuta cu bere rece si o herghelie de cai, Guter Hirt, coboram prin padure o panta serioasa, pe o parte a muntelui, ca s-o urcam apoi la loc prin canionul Barenschutzklamm, amenajat cu 163 de scari (atentie, scari de aproximativ 6 m lungime, nu trepte!) pozitionate cand orizontal, cand vertical, cand oblic, urmand firul raului Mixnitz care formeaza o serie de cascade de-a lungul cursului sau si ne dezvaluie frumuseti greu de banuit. Practic, o bijuterie bine protejata si prea putin mediatizata, un fel de canionul 7 scari de la Timisul de Jos, dar mult mai lung si mai spectaculos… Un amanunt haios de pe traseu: la un moment dat, pe cand unii dintre noi urcau din greu o panta, mai mult odihnindu-se decat mergand, ne depasesc 2 personaje desprinse parca din filmul Robocop care urcau militareste panta, tinandu-se de mana si asudand in acelasi ritm, fara sa clipeasca, cu niste figuri metalice de Fuhrer, de parca batutul pasului de defilare in panta era miza vietii lor. Cuplul ne-a amuzat teribil, caci faceau o nota total discordanta fata de oricine altcineva de pe acolo si mai ales fata de noi…

Parasim Austria dupa 4 zile, incantati ca am mai descoperit o parte nestiuta a sa, cu promisiunea ca vom reveni pentru locurile neexplorate inca…si ei ii pare rau dupa noi, caci norii ne urmaresc si se dezlantuie intr-o ploaie torentiala, facandu-ne sa traim un sentiment de deja vu, caci tot pe o ploaie torentiala am trecut din Ungaria in Slovacia…

Articole asemanatoare

• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• Slovenia (7)
• Papura-Voda continua (1)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• Cu francezul pe cararile patriei (I) (1)

La Spa intre munti

Dupa o documentare serioasa si numeroase deliberari, caci oferta de izvoare termale in zona era bogata, pornim dis de dimineata (adica pe la 10) spre ‘pomul laudat’: statiunea Besenova, ghidati de numeroasele afise cu o frumoasa slovaca zambind multumita dupa o baie cu litiu, care se pare ca are efecte benefice asupra psihicului, inducand o stare de calm…

Gasim locul, platim 30 de euroi pentru 3 ore, ne echipam in costume de baie si ne grabim sa profitam la maximum de beneficiile litiului! Locul arata ca un fel de Aqua Park, cu bazine exterioare si interioare, cu tobogane cu apa, cu niste ‘valtori’ in care rulau mai multe programe de masaj: bulbuci mari in mijloc, apoi bulbuci fini cu masaj la spate, la talpi etc. Piscinele interioare erau din inox si aveau apa clorurata, incalzita pana la 30 grade, iar cele exterioare erau cu litiu, iar temperatura ajungea pana la 40 de grade.

Ciudatenia consta in faptul ca afara nu erau mai mult de 20 de grade, drept pentru care ne-am grabit sa incercam toate bazinele ca sa ne incalzim ‘pieile de gaina’…De plaja nici nu putea fi vorba: a fost mai tot timpul innorat si ultra-frig. Preferatul meu a fost toboganul cu apa din interior, caci la cel exterior am dardait de frig, iar la final am luat o gura sanatoasa de litiu, care m-a calmat de tot! Pe cel interior cred ca m-am dat de vreo 15 ori, iar Ursul de vreo 3, caci avea o mare problema: EL NU ALUNECA si se trezea ‘masat’ cu niste picioare in cap de cei care porneau in spatele lui…

La final nu am apucat sa ne tihneasca starea de calm indusa de litiu, caci Ursul s-a confruntat cu o noua problema: vestiarul in care incuiase hainele s-a blocat, asa ca a fost nevoit sa cheme personalul care nu vorbea engleza, care a chemat paza care nici ea nu vorbea engleza, dar pana la urma totul s-a rezolvat, ne-am recuperat rucsacul si cheile de la masina si am pornit sa mai exploram zona.

Am dat o tura cu masina in jurul lacului de acumulare Mara (Liptovskej Mare, cum ii spun ei), am mancat la o ‘coliba’ un peste si-o rata cu varza, apoi ne-am indreptat catre pontonul de unde se organizau plimbari cu vaporasul pe lac. Acolo, ce sa vezi: vaporasul tocmai sosea, iar o mare de pensionari, care in carje, care pe picioarele lor, au coborat inghesuindu-se ‘romaneste’ ca sa faca loc unei alte hoarde care abia astepta imbarcarea. Pentru noi, evident nu era loc, caci tura (scurtata la 1/2 h) era rezervata pensionarilor, dar cu un argument potrivit, asortat cu o privire de miloaga, l-am convins pe secundul capitanului sa ne primeasca si pe noi.

Pe vas, galagie mare, pensionarii ne priveau curiosi, ca pe niste intrusi care le cotropisera vasul, iar unul mai indraznet, care duhnea a bautura, il tot hartuia pe Ursu’ sa-i faca niste poze profesioniste, dupa ce i-a vazut Canonul si a dedus imediat ca e un mare fotograf!

Facem turul lacului la jumatate de timp si jumatate de pret, apoi ne indreptam spre casa, multumiti ca am bifat cele 2 obiective programate pentru azi.

Tatra Mare – cum ar fi sa aveti telecabina pana pe Moldoveanu?

De cand am facut planul sa stam in apropierea muntilor Tatra mi-am pus in gand sa urcam si pe unul din varfurile cele mai inalte ale lantului carpatic. Cel mai impunator este si acum Lomnicky Stit (2634m, un pic mai mult decat Moldoveanu), si, pana in 1837 s-a crezut ca ar fi si cel mai inalt. Are un perete vertical de mare inaltime care il face un bun candidat pentru asta. Insa, cel mai inalt este totusi Gerlacovski stit (2655m), un varf de forma pirmaidala, aflat ‘mai in spate’ tinand cont de abordarea noastra de la Tatranska Lomnica catre N-V.

Incercand sa ma informez despre el, am gasit cateva moduri de ‘atac’, insa se pare ca nici unul nu ne era de folos. De ce? Varfurile din Tatra slovaca par a face parte dintr-un club exclusivist (de parca ar fi optmiari) – poti ajunge pe ele doar cu ghid, altfel este interzis. Sau cu telecabina acolo unde exista. Aici era. Si se putea lua chiar de la Tatranska Lomnica (~900m) pana la Start (1145m), de acolo mai departe la Skalnate Pleso (1751m). Astea erau pe sistem gondola. De la Skalnate Pleso catre Lomnicky este o telecabina micuta care te duce abrupt catre varf. Cand am ajuns noi pe la ora 3, urcand pe jos de la Tatranska Lomnica la Skalnate Pleso, nu mai erau bilete! Tickets are sold out! Pentru toata ziua. Desi vreau sa va spun ca nu mi s-au parut ieftine – 20E de persoana, obligatoriu dus-intors. Si am vazut telecabina urcand si la ora 6. Citisem ca ei au sistemul de urcare pe cablu catre varf din 1940, si la vremea aia era chiar cel mai modern din Europa. Si ca nu te lasa sa stai pe varf mai mult de 50 de minute, ca sa nu se creeze aglomeratie. Tot pe varf exista si un mic hotel, cu tot confortul unde iti poti petrece o noapte romantica cu iubita pentru doar 430 de euro ?!?

Una peste alta, ne-am vazut nevoiti sa renuntam. Ne-am consolat cu o plimbare cu telescaunul catre Lomnicke sedlo (2190m, 8E de persoana), aflata in stanga varfului, pe unde probabil ar fi trecut si traseul de urcare cu piciorul.

Dupa cate am citit, daca incerci sa mergi pe traseu de capul tau te depisteaza si te amendeaza. Cica, chestia cu ghidul ar fi din motive de securitate. Chipurile. Datorita acestei masuri, accidentele montane sunt mult mai putine decat in alte parti. Bineinteles, dar motivele restrictiei sunt probabil de natura comerciala. Cand am intrebat la info daca putem aveaun ghid, ni s-a spus ca trebuia sa venim cu o zi inainte si oricum era ‘much more expensive than the cable-car’. Cel putin pana la Lomnicke sedlo de la Skalnate Pleso se vedea clar zig-zag-ul cararii pe versanti pe sub telecabina, fara un grad mare de dificultate. Va mai dau un amanunt: la ei nu vine Salvamont-ul decat daca iti faci asigurare speciala pentru asta (recte: alti bani), altfel ei se exonereaza de orice raspundere.

De apreciat: privelistea de la lac (Skalnate Pleso) si de la Lomnicke sedlo, de unde se vede ca-n palma culoarul dintre munti si valea raului Vah.

Nu mi-au placut: la slovaci muntele incepe practic de la 1700 – pana acolo: lucrari, cabluri trase, defrisari; cel putin in zona de pana la start ziceai ca a avut loc o petrecere de orci nervoase din Stapanul inelelor. Resturi de copaci culcati la pamant, radacini, excavatoare, constructii, busteni aruncati. Chiar nu stiu ce vor sa faca. Se pregatesc de iarna? De schi?

Marcajele sunt foarte proaste, iar daca nu cunosti limba ai toate sansele sa ratacesti drumul sau sa te lungesti pe alte rute. Cel putin in zona macelului de la inceput erau foarte rare si micute. Din punctul asta de vedere cred ca si noi ii batem!

Plusuri:

(+) berile diverse de 10 grade si 12 grade (Zlaty Bazant, de exemplu) – la restaurant serveau doar din astea si mincarea buna de la ‘colibe’ (aproximativ 25 euro/ 2 persoane, 1 fel principal + salata + desert + 1 bere).

(+) camaruta in care am stat era foarte confortabila, desi micuta. Internet, balcon. Iar dimineata ne trezeam direct cu cerul in priviri (fiind la mansarda, avea un geam in tavan).

Cand am coborat de la Lomnicke sedlo (ultimii, bineinteles pe sub telescaun se adunau caprele negre.

Si poze:

Tatra mica

Liptovskej Mara

Tatra Mare

Catre Austria

Articole asemanatoare

• Concediul lui Papura-Voda (2)
• România profundă în Europa (3)
• Sminteala comparaţiilor (0)
• De nedescris – Valea Rinului (0)
• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)

As fi vrut sa zic ca da, ca sunt satul de Romania, de serviciile de aici si de stresul pe care il intampini in fiecare zi ca sa te feresti de tepe si alte surprize (vecini iubitori de manele sau hip-hop, de pilda!). N-am avut insa ocazia sa raspund.

Pentru concediul de anul asta am ales o zona din Europa centrala, unde speram noi sa fie mai liniste si mai civilizat. Nici macar la mare(a neagra) nu mergem, fie ea la romani sau la bulgari.

O surpriza placuta la iesirea din Romania. Daca iesiti pe la Oradea/Bors si veniti de la Cluj ati putea trage la pensiunea Route 60 (in Ciucea, inainte de Negreni). Preturi decente (80 RON camera dubla, pentru inca 10 RON de persoana primiti mic dejun suedez), servicii prompte, curat, wi-fi all over, iar dotarile chiar respecta stelele pe care le are. Parca 3. De revenit.

Prima destinatie: Slovacia, prima impresie: proasta. Domnisoara de la vandut vignete crede ca suntem un pic redusi si nu intelegem diferenta dinte 4,90E si 5E si nici macar nu schiteaza vreun gest cum ca ar trebui sa ne dea restul. Suntem obisnuiti din Romania, cu simtul drepturilor consumatorului atrofiat, asa ca o lasam. Diferenta dintre Ungaria si Slovacia e vizibila, de la covorul asfaltic, la stilul de condus si pana la servicii: ungurii sunt de departe mult mai civilizati, de fapt, nici nu suporta comparatia…

Slovacia ne intampina cu o ploaie torentiala de zile mari, de am crezut ca se rupe cerul pe noi si ne zboara cu tot cu YHA (care oricum e cam beteaga ) de pe sosea (colac peste pupaza, dupa ce ne-am dat peste cap sa reparam ABS-ul, si culmea, am reusit, el nu a functionat decat O ZI). Parca niciodata nu am vazut fulgere mai mari, cred ca durau 2-3 secunde, se lumina tot cerul. Si a durat peste 2 ore. Noroc ca ne functionau stergatoarele, si asta nu e o gluma , am mai mers noi pe autostrada pe ploaie, intre benzi, pentru ca se defectasera (nu mai functiona decat unul si nu era cel din dreptul soferului!!!!). Pentru cine cun stie, stergatoarele batranei YHA mergeau (atunci cand mergeau!) doar la viteza maxima..which let me tell you is pretty annoying. Dupa ce ca mergeam chinuiti, cu vizibilitate aproape 0, intr-un sir indian ce inainta cu greu prin potopul revarsat asupra noastra, din cand in cand, in special la curbe, auzeam si paraitul tobei de esapament proaspat schimbata si reverificata la cererea noastra in urma unui zgomot suspect (cu care am si ramas, dupa ce am primit asigurari ca era de la o sita care atingea nu-stiu-ce; deh, treaba romaneasca!)

Liptovsky Mikulas este prima noastra oprire, la poalele muntilor Tatra Mica, intr-o zona plina de izvoare termale, langa renumita statiune de ski Jasna. Incepem usor – prima zi, o aseceniune de incalzire de 1100m, de la Jasna catre cel mai umblat varf din Tatra Mica, Chopok (2024). Al doilea ca inaltime dupa Dumbier (2043m). Dupa un urcus pieptis de la ~900 la 1670 (unde ne-am ghiftuit cu o supa de usturoi cu crutoane delicioasa), descoperim cu stupoare o poteca larga, formata din stanci aliniate frumos, ca un fel de alee cu dale, care te duce fix pana in varf, indicand, din cand in cand, pe jos, cati km, respectiv metri mai sunt pana la punctul terminus. Problema e ca pe ultima portiune ceata nu ne-a slabit si nici vantul, iar daca urci in sandale – fie ele si de munte- fara sosete, ai o senzatie destul de neplacuta: nu-ti mai simti degetele degerate!

Pe Chopok aglomeratie mare, toata lumea urca cu telescaunul pana la 1800 m, aterizeaza pe covorul cu dale, face poze in varf si coboara tot cu telescaunul, fericita ca a atins obiectivul! Niste ‘pantofari’ A propos de asta: am vazut si oameni la 70 de ani care ajungeau pe varf.

Dupa un mic incident cu un ‘urs’ usor accidentat in timp ce o ‘ursoaica’ il zorea sa sara peste niste pietre uriase ca sa intre in poza facuta automat, coboram in 30 min. ce am urcat in 2h.30min. (atat era de abrupta panta!) si ne potolim foamea intr-un mic restaurant (de fapt o pensiune cocheta, amenajata traditional) de pe soseaua ce ne duce prin Jasna, inapoi acasa. Partea amuzanta a fost ca nu aveau meniu in engleza, iar chelnerita (o blondina mignona superba) ne-a indemnat sa comandam …dupa poze!

Una peste alta, o excursie reusita, o ploaie fentata in cea mai mare parte, un singur regret: ca nu am atins varful Dumbier (care nu era chiar atat de aproape, dar totusi in zona).

PS: Vor urma si ceva fotografii. To be continued.

Articole asemanatoare

• Papura-Voda continua (1)
• România profundă în Europa (3)
• De nedescris – Valea Rinului (0)
• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• La Porţile Imperiului (0)

Si, dintr-o data, mi-am amintit de un reportaj despre un fabricant de flasnete, filmat la Giurgiu, care le reamintea bucurestenilor ca Dunarea se afla la doar 50 de km de ei! Brusc, ne-am hotarat…

Drumul era aproape pustiu, iar campurile verzi, stropite din loc in loc cu maci, se plecau in fata vantului care sufla cu putere; soarele se retragea sfios in fata artileriei grele de nori cenusii, care anunta o ploaie zdravana…In cele din urma gasim portul Giurgiu, unde o multime de masini populate cu lume (ca la drive-in cinema mancand inauntru inghetata sau saorme stateau parcate cuminti, ca niste animale dresate, cu botul spre Dunare. Bucurosi ca vom avea parte de o plimbare pe faleza micuta si cocheta, presarata cu pomi si bancute, o ancoram pe YHA intre 2 jipane, cand, ploaia se dezlantuie, cu stropi mari si reci.

Iata cum am descoperit un vapor-restaurant cu specific pescaresc, “Bon Ton” (ulterior aveam sa aflam de la domnul Vali – patronul, aflat intr-un acces de sinceritate, ca pestele fusese cumparat de la Metro din cauza prohibitiei la pescuit, care expira pe 20 mai! NR: doar crapul . Inauntru, muzica buna (Frank Sinatra, Holograf), in surdina, destul de cochet si preturile rezonabile. In plus, am beneficiat si de leganatul pe valurile Dunarii, bonus! Eu am luat un bors de crap si un desert minunat: para glasata umpluta cu branza de vaci si servita cu inghetata, iar Ursi s-a delectat cu o scrumbie (probabil decongelata!) ‘napata’ cu iaurt, ceapa, rosii si patrunjel si, la desert, cu o felie de ananas imbracat intr-o coaja de zahar ars si inghetata. Partea proasta e, ca in timp ce asteptam bucatele, pe sub nasul nostru (mai precis la cativa metri!) a trecut, plutind, o caprioara inecata, lucru frecvent prin partile astea, caci sarise, probabil, din paduricea din apropiere, direct in Dunare! Se pare ca de pe spectaculoasa insula – dupa spusele gazdelor – din amonte de Giurgiu, Cama-Dinu..

Am trait un sentiment de bucurie pura, foarte rar in ultima vreme din cauza multiplelor probleme care nu ne mai dau pace: muzica, leganatul pe apa, ploaia de afara, pestele (preferatul nostru) si malul bulgaresc, inseninat in cele din urma de soarele apusului, au creat o dupa-amiaza perfecta, de neuitat…

P.S. Daca aveti chef de o plimbare de 1h cu vaporasul pe Dunare, capitania Giurgiu va ofera asa ceva sambata si duminica, incepand de la ora 12 pana la 19,30, pentru 8lei/adult si 4lei/copil. Iar daca vreti sa inchiriati vaporasul Callatis pentru o zi, pentru ‘numai’ 820 euro/grup (poate gazdui si 65 de persoane) si o plimbare pana la o insula aflata la vreo 25km, unde se poate sta la plaja, pescuit, gratar (brrrr!), luati legatura cu cumnatul dlui Vali si se rezolva!

Alte articole care te-ar putea interesa

• Primavara in parc (1)
• La mucenicul mic sau mare (3)
• Mos Nicolae (1)
• Cinstea-i pe bani! (0)
• Nesimtire la Cabana Balea Lac (7)

E total nerecomandat sa “ridici” pe cineva de la aeroport luni, pe la ora 14. De ce? Pai, simplu: nu gasesti loc de parcare chiar in “buza” terminalului, iar la iesire te asteapta o coada de zile mari, mai intai la casa si apoi la iesirea propriu-zisa din aeroport, asa ca ai toate sansele sa-ti expire jetonul si sa mai achiti o data parcarea. Intr-un cuvant: INFERNAL!

O data scapati din aeroport, nimic nu pare sa ne umbreasca drumul lin catre munte, decat niste nori de ploaie care ne pandesc…discret. Ne oprim pe drum la Sinaia, ca sa vada omul nostru manastirea si cele 2 castele, doar pe dinafara. La Peles ni se face o mare favoare si suntem primiti in curte, desi era ora inchiderii. Un ghid suspect de amabil ne prezinta rapid curtea interioara a “obiectivului” si ne ofera niste detalii tehnice despre constructie si despre familia regala. La plecare, ne cere, de la obraz, niste bani de cafea. Ne miram noi de unde atata zel…

Mancam, pe o banca umeda, niste placinta cu branza dulce si stafide gatita de mine in cinstea sosirii lui Pierre si ne continuam drumul spre Bran. Pacalim ploaia si ajungem pe inserate la Vila Bran, unde rezervasem niste camere la mega-oferta: 80 RON, “mai micute, fara balcon, cu dus, nu cada” dar cu vedere spre o livada minunata, in floare. Cand colo, ce sa vezi: vila cu pricina avusese niste probleme cu instalatiile, asa ca fusesem upgradati mai la deal, intr-o vila cu camere spatioase, cu cada si vedere catre dealuri, la acelasi pret!

Castelul Peles. Curte interioara.

Castelul Bran, exterior

Blana de urs. Interior Bran

Vedere pe una din ferestrele castelului

Primvara in drepturi

Fereastra de tragere, Bran

Noua statiune de la Fundata

Sirnea, intre Piatra Craiului si Bucegi

Sirnea in Aprilie 2010

Seara ne delectam cu o plimbare spre castel si o cina traditionala romaneasca pe fond muzical de…karaoke, sustinut de o firma aflata in team-building si dublat de vocea mea de privighetoare…

Marti negociem vizitarea castelului Bran la o portie de clatite si o cafea. Majoritatea decide vizitarea, asa ca…platim 20 lei de caciula si intram. In pretul asta mai bine ne dadeau si cate o caciula, caci inauntru sufla un vant sau curent, ce-o fi fost, ca nu e de mirare cum toti regii mureau de tineri…Castelul ni s-a parut dragutel, are si ceva mobilier de epoca, si ceva usi pictate, dar cel mai mult mi-a placut o blana uriasa de urs tolanita pe podeaua din living si vederile asupra Branului dindaratul unor ferestruici mobile, folosite, cel mai probabil, in scopuri beligerante! Pierre pare interesat de niste suveniruri muzicale – doar e baterist intr-o trupa din Toulouse -  expuse pe o taraba din curte de o doamna care “rupe” multumitor ceva franceza, asa ca-i facem omului un cadou de ziua lui care se apropie si plecam incantati ca am mai bifat un obiectiv! Ne continuam circuitul prin satele din imprejurimi – Fundata, Fundatica, Moeciu, Sirnea si ne “proptim” in restaurantul de la Cheile Gradistei unde ne potolim foamea cu niste bucate romanesti, spre bucuria lui Pierre. Ne facem apoi siesta pe un drum forestier care, dupa vreo 5 km, ne scoate in mijlocul unui complex de vile cu nume de conifere din satul Fundata. Ne miram de atat lux si pornim inapoi, sa ne recuperam masina. Incheiem seara cu o tuica de Valeni si niste madelaine de Bran, caci n-am mai gasit deschis la buticul cu Kurtos Kalacs…

Miercuri dimineata ne infruptam dintr-o delicatesa frantuzeasca, o conserva de rata carata cu multa truda de Pierre si devorata total neprofesionist, la micul dejun, alaturi de niste ardei gras, rosii si castraveti murati si plecam spre urmatoarea destinatie: Salistea Sibiului via Cetatea Rasnov.

Urcam la cetate, dar aflam ca nu se mai poate vizita inca din septembrie anul trecut cand s-au prabusit niste balcoane si a inceput restaurarea, dar statul roman se afla in proces cu fostul administrator al cetatii, un italian care a adus niste “imbunatatiri” ilegale in interiorul zidurilor: pizzerie, restaurant etc.

Articole asemanatoare

• Triglav – un “vrh” prea apropiat ;-) (2)
• Zu Osterreich, bitte schon! (1)
• Papura-Voda continua (1)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc” (0)