Se face sâmbătă, nimic zic eu! „Stai nu te pripi!” mă atenţioneză un prieten. „Ia vezi cataclismul de la otveu!” Mă uit şi-i răspund rapid: „mă nene o fi clismă, de acord, da nici chiar aşa!”.Acolo era sfârşitul lumii aci, la podul Mărărcieneni, deja. M-am dumirit şi am cugetat că poporul are din când în când nevoie de câte o dieree… verbală, sau ceva mormane de căcat să fie aruncate în ventilator, vorba „analiştilor”. „Nu, nu! stai cuminte, nu vorbi prostii, a apărut o tânără gaură neagră!” Rămân perplex, toată lumea e interesată de aşa ceva, de la Costică, cel mai sexi căprar de pe valea Sărăţelului şi până la Libidinosu din Parlamentul nost, achizitor de pipiţe!

„Domnule, găurica respectivă e aci, aproape de Soare, cam cât de departe esti tu din Gaura Văii până la Budapesta!” mă apostrofează şi Costi, energologul meu preferat. M-a trecut panica, păi eu ajung într-o zi acolo, mi-am zis. Aoileu, e pe noi! Mă frec la ochi, privesc în jur, ascult elecronii curgând dinspre Soare şi mă întreb dacă n-o fi o erecţie a acestuia la tinerica din apropiere?Da dece ajung particolele pe pământ? Ce-are cu noi? Fă-ţi nene amorul în cosmos şi lasă-ne pe noi liniştiţi! Ţi-ai găsit! Au început să apară tulburările neuronice ale „atacului magnetic!”Stimulate probabil de atracţia tinerei găuri negre: In Moldova Antonescu declară războiul „cuvintelor mai tari decât gloanţele”, în Ardeal, Boc îl cheamă în coaliţie pe Crin, Ponta stinge focul iubirii PNL-PSD, Roberta încalecă parlamentarii, Radu Moraru are saţiu şi pleacă de la Naşul, scandalul de la CNA, durea-i-ar capul, ia proporţii, apare un nou gag, tot pe banii noştri, şoriciul interlop!

Cum vi se pare? Păi, o gaura neagră, explozie sexuală pe românica, în contiguitate cu cea solară, şi un orgasm care nu vine…

Articole asemanatoare

• Dedicaţii sexuale (0)
• Dedicaţii sexuale (0)
• Ştinţă sau conspiraţie (1)
• Actualizarea fenomenului legionar? (1)
• Crimă cu premeditare (0)

Boom-ul imobiliar în România a fost favorizat pe de o parte de discrepanţa majoră dintre cerere şi ofertă dar şi de educaţia primită de la generaţiile mai în vârstă. Nu trebuie să uităm că aceste generaţii au beneficiat de ajutorul consistent al statului pentru achiziţia unei locuinţe.

În zilele noastre, un tânăr nu poate spera ca Statul să-i asigure accesul la un apartament cât de mic şi trebuie să se orienteze către piaţa imobiliară.

Piaţa = locul unde cererea se întâlneşte cu oferta

Anul 1990 ne-a prins total nepregătiţi din punct de vedere economic. Veneam dintr-un sistem în care Statul avea un rol esenţial în viaţa fiecăruia dintre noi, iar economia de piaţă ne-a prins cu “nădragii în vine”. Cei mai şmecheri s-au adaptat şi şi-au tras partea leului de pe urma celor mai slabi de înger.

Ce nu am înţeles noi a fost că fiecare individ în parte poate influenţa piaţa. Prin deciziile luate la nivel de grup, pe baza educaţiei primite, am direcţionat evoluţia pieţei imobiliare spre un “point of no return”.

“Goana după case” a condus la o explozie a cererii. Oferta de pe piaţă era foarte firavă nemaifiind susţinută de un Stat care construia într-un ritm ameţitor în urmă numai câţiva ani. Singurele apartamente disponibile pentru vânzare erau cele vechi. În acest context proprietarii s-au trezit în plăcuta situaţie de a avea o inflaţie de doritori pentru proprietăţile scoase la vânzare, şi astfel preţurile au crescut.

Nu trebuie să uităm ce spunea Ion Ţiriac: “O afacere valorează exact atât cât mi se oferă pe ea.”

Şi astfel, nebunia declanşată de cei care şi-au dorit cu disperare o proprietate a urcat preţurile spre cer.

Dar cu ce au cumpărat aceşti oameni apartamentel supra evaluate? Cu banii lor? Au descoperit românii acel copac în care cresc bani? A început economia românească să producă şi să exporte mai mult decât Germania şi Franţa la un loc?

Nu. Românul s-a împrumutat în nişte condiţii criminale de la bancă pe considerentul că “o să câştig din ce în ce mai mult”. O mare prostie, pe care o susţin de câţiva ani buni, de când mă intereseaza piaţa imobiliară.

În 30 ani de credit prinzi cel puţin o perioadă de declin. Din acest motiv datoriile tale nu trebuie să se ridice peste 30% din venituri.

Ce s-ar fi întâmplat dacă …

Să presupunem că românii nu ar fi fost atât de disperaţi să-şi cumpere o locuinţă. Unde am fi ajuns? Exact la polul opus.

• piaţa închirierilor s-ar fi dezvoltat pe fondul creşterii cererilor în această zonă. Familiile s-ar fi întemeiat în continuare şi ar fi avut nevoie de un loc în care să stea. Picând opţiunea achiziţiei unei locuinţe, ar fi rămas în picioare varianta închirierii.
• oferta de apartamente pentru închiriat s-ar fi dezvoltat, deoarece cei care au făcut speculă imobiliară în această perioadă ar fi trebuit să se orienteze către noile tendinţe din piaţă pentru a realiza venituri.
• Statul s-ar fi preocupat să dezvolte un cadru legislativ adecvat care să protejeze atât proprietarul cât şi chiriaşul
• Băncile ar fi rămas cu o mare parte din bani în conturi şi ar fi trebuit să ofere produse de creditare mai accesibile

Toate aceste evoluţii simple şi logice ar fi favorizat o evoluţie normală a pieţei imobiliare în ce priveşte construcţia de noi locuinţe şi alcătuirea preţurilor.

Previziunile “experţilor imobiliari”

În vara lui 2009, undeva prin august am căutat activ pe piaţă un apartament cu 2 camere. Au fost câţiva “finalişti”, drept urmare am continuat discuţiile cu vizionări. De departe, cea mai interesantă experienţă am avut-o la Alf Company unde am avut ocazia să vorbesc chiar cu Florin Chiriţă, cel care împreună cu soţia sa Liliana deţine acest dezvoltator. Domnul Chiriţă a deţinut anterior poziţia de Director de Marketing în cadrul grupului Impact SA. Consider că aceste elemente sunt de ajuns pentru a-l considera o voce calificată pe piaţa imobiliară.

La momentul întrevederii nu am ştiut cu cine stau de vorbă. Pentru mine era doar “Domnul Chiriţă, Director de Vânzări ” Ulterior Google m-a lămurit.

În primele 15 minute ne-am lămurit cam ce buget sunt dispus eu să arunc pe masă (cea mai mare parte din împrumuturi) şi ce ofertă poate să-mi facă el. Ajungeam undeva pe la 75.000 euro pentru 2 camere în City Lights Pipera fără loc de parcare. Este un pic cam mult pentru ce vroiam eu şi soţia mea să cumpărăm.

Următoarele 30 minute au fost în schimb foarte instructive, iar rolul meu a fost nesemnificativ chiar şi ca “întrebător”. Practic, domnul Chiriţă mi-a construit un scenariu privind evoluţia pieţei imobiliare în România pe termen scurt:

• TVA-ul de 5% pentru locuinţe ar putea fi eliminat la 1 ianuarie 2010 pe considerentul că din acest an România trebuie să ramburseze datoria faţă de FMI, iar Guvernul va avea nevoie de mai multe încasări la buget.
• FMI a prognozat o creştere economică de 1-2% pentru primăvara anului 2010. Corelând această informaţie cu momentul discuţiei, a trasat un grafic care unea cele două puncte, iar la momentul 01.01.2010 ajungea undeva în zona “0″
• Dezvoltatorii au avut un stoc de locuinţe pe care l-au epuizat în cursul anului 2009. Cei care aveau proiecte în derulare le-au îngheţat din lipsa finanţării, astfel încât de acum înainte nu se vor mai contracta decât locuinţe în stadiul de proiect.

Aceste trei argumente conduceau la concluzia că la sfârşitul anului 2009 piaţa imobiliară se va relansa, iar preţurile se vor stabiliza. Evoluţia mediului economic l-a contrazis sau a infirmat aceste ipoteze?

Ce se întâmplă la alţii

Dacă Khris este destul de pesimist atunci când se gândeşte la reducerea decalajului între Germania şi România, cel puţin la nivelul veniturilor populaţiei, atunci să considerăm patria lui Goethe ca un reper spre care tindem şi să ne comparăm cu ei.

Conform GlobalPropertyGuide, la nivelul lunii iunie 2009, preţul mediu al unui apartament de 85 mp în Frankfurt era de 267.155 euro, adică 3.143 euro/mp, şi putea fi închiriat cu 1.092 euro, adică cu 12,85 euro/mp/lună.

Trebuie să raportăm aceste date la venitul mediu net al zonei. Dacă luăm exemplul unui Programator, conform GlassDoor, acesta câştigă 37.711 euro/an, adică 3.142,58 euro/lună. Deci, chiria lunară a unui apartament conform celui din paragraful precedent reprezintă 34,74% din venitul său.

Dacă discutăm de achiziţia unei proprietăţi, atunci putem observa că dintr-un salariu lunar, angajatul din exemplul nostru poate cumpăra aproape 1 mp construit.

Dar în România?

Conform Indicelui Imobiliar, la nivelul lunii iunie 2009 (ca să folosim aceeaşi dată de referinţă), apartamentele vechi cu 2 camere se vindeau la 1.247 euro/mp şi se închiriau cu aproximativ 700 euro, aproximativ 8,23 euro/mp/lună.

Programatorul din exemplul cu Germania poate câştiga în România 1500 euro/lună. Cu această sumă poate cumpăra 1,2 mp/lună, iar chiria unei locuinţe pentru cum cea considerată de mine reprezintă 46,6% din venitul său.

Concluzii

Dacă la preţul de vânzare al locuinţelor putem considera că valorile pe piaţa noastră tind să se echilibreze trebuie să se echilibreze, pe piaţa închirierilor mai este mult până departe. Khris este chiar ironic pe acest subiect. După cum subliniam mai sus, o schimbare de optică a populaţiei ar putea muta centrul de greutate al cererii imobiliare către zona închirierilor cu efecte benefice asupra preţurilor de vânzare al caselor şi apartamentelor.

Când vorbim de locuinţe nu trebuie să facem abstracţie de infrastructură, care în România este deficitară. Dacă în Frankfurt sistemul de transport public acoperă foarte bine chiar şi suburbiile metropolei, în Bucureşti este un adevărat chin să ajungi în centru din Jilava, Chitila, Militari sau Drumul Taberei.

Calitatea vieţii în este un alt minus al capitalei României în comparaţie cu capitala financiară a Germaniei, dacă ne gândim la spaţiul verde pe cap de locuitor, la poluare, condiţii de muncă etc.

Pe de altă parte, condiţiile de creditare sunt net defavorabile pe piaţa românească, unde nivelul dobânzilor ajunge în cel mai bun caz la 4% + EURIBOR, dacă accesăm Programul Prima Casă. Prin comparaţie, germanul se poate împrumuta în mod obişnuit cu dobânzi sub 5% pentru cumpărarea unei proprietăţi imobiliare.

Comparaţia dintre locuinţe nu ar trebui să se facă doar la nivelul costurilor financiare. Trebuie să introducem în ecuaţie şi alţi termeni care să ne edifice asupra oportunităţii unei achiziţii.

Având în vedere situaţia economică actuală, pentru români ar fi mult mai înţelept să aştepte o ajustare a datelor cheie prezentate în acest material:

• preţul de achiziţie – scădere cu 3-5% şi stabilizare în jurul acestei valori
• venituri - creştere cu cel puţin 20% şi stabilizare în jurul acestei valori
• dobânzi la credite – consolidarea valorilor în jurul a 4-5%

Aceste elemente trebuie să fie decisive în decizia de achiziţie prin credit. Cumpărătorul trebuie să înţeleagă că el plăteşte cu bani pe care nu îi are şi că termenul maxim de 30 ani pentru un împrumut presupune trecerea prin mai julte perioade de dificultăţi financiare (poate nu chiar crize). De aceea nivelul de îndatorare nu trebuie să depăşească 35% pentru persoanele cu venituri sub 1.000 euro.

Ilias are şi el câteva idei pe care merită să le avem în vedere pentru fundamentarea deciziei de cumpărare, şi pentru managementul resurselor proprii atunci când începi un contract de creditare pe termen lung.

Articole asemanatoare

• Dezvoltarea României încotro? (5)
• Băsescu-Boc, exact ce ne trebuie! (1)
• România profundă în Europa (3)
• Panarama Wikileaks (1)
• Semidocţii şi politica (0)

Christiansen are o o viziune optimistă, cu valenţe ideatice asupra dezvoltării ulterioare a României. Îngăduiţi-mi să exprim un punct de vedere mai pesimist, ce sper să nu fie confirmat de evoluţiile politice şi economice ulterioare. Experienţa acumulată în sectorul pieţei de capital mă determină să am o viziune sumbră. Viziune împărtăşită de mulţi dintre foştii mei colegi, încă rămaşi pe redute, pe o piaţă bursieră atât de volatilă. Criza economică mondială s-a manifestat întâi pe pieţele de capital, lovind apoi într-un efect de boomerang economiile reale. Părerea mea este că în România criza încă nu a izbit în întreaga ei plenitudine în economia reală, ci a trimis doar câteva mesaje. Adevăratul crah economic se prefigurează precum o ameninţare sumbră. Lipsa de lichidităţi e ilustrată de volumul zilnic mediu de tranzacţionare pe Bursa de Valori din Bucureşti. Valoarea de 6-10 milioane de euro zilnic este cruda oglinda a unei burse minore. Iar semnalele investitorilor străini sunt mai degrabă de retragere decât de investiţie.

Nu critic factorii de decizie politică actuali, pentru că sunt conştient că alternativele de guvernare ar fost cel puţin la fel de proaste ca şi cea actuală. Întreaga clasă politică este un organism bolnav parazitat de interese economice şi încrengături dubioase, ce mă depăşesc pe mine ca individ. Nici nu a fost măcar alternativa de a alege răul cel mai mic. De fapt nu am avut de ales. Au fost două feţe ale aceeaşi monede. Chiar dacă ar fi căzut pajura, ori capul, substanţa ar fi fost aceeaşi. Aşadar nu are nici un sens să ne mai lamentăm.

Însă măsurile adoptate şi lipsa de coerenţă, ascund o realitate mult mai gravă, o diperare a factorilor de decizie. Avalanşa de impozite propuse, pe fastfood, pe pensie, pe averi, pe praful de pe toba ascund o disperare imensă. Probabil s-a ajuns la fundul sacului din care s-au înfruptat rând pe rând guvernele postdecembriste. Şi din aprilie va urma tăvălugul…

Mă scandalizează modul în care sunt pur si simplu decapitate întrerpinderile mici si mijlocii. Impozitul forfetar a măturat o parte. Mărirea impozitului pe microîntreprinderi de la 3% la 16% va mătura restul. Faptul că o societate comercială mică suportă câte un control din partea câte unui organ specializat al statului (ITM, Garda financiară, Protecţia muncii etc) în fiecare zi a săptămânii mi se pare un abuz din partea statului. Nu e o exagerare de dragul scrisului ci o realitate dintr-o urbe provincială. Statul devine acea maşinărie infernală din scrierile lui Kafka. Iar o clasă socială vag şi insuficient conturată, se năruie înainte de a se cristaliza. Pentru a lăsa loc alteia alcătuită oare din câţi indivizi : 700.000, 2 milioane, 4 milioane ? Toţi şomeri şi potenţiali emigranţi.

Sloganurile de tip dezvoltare turistică gen madame Udrea mă fac să zâmbesc amar. Din cel puţin două motive. În primul pentru a ajunge în locurile de vis de pe plaiurile ţării, turistul străin nu foloseşte porţi stelare ori teleportarea. Nu va putea zbura deasupra gropilor precum Aladdin. Apoi când mă gândesc că un stat eminamente turistic precum Grecia, cu un know-how, infrastructură şi tradiţie net superioară şi-a declarat de curând falimentul, îmi dispare brusc orice dram de visare. Cât despre dezvoltarea agricolă, aceleaşi slogane false. Care sună frumos, dar năruie când priveşti situaţia prin ochii unui crescător de pui, din zona Maramureşului, cu o afacere dezvoltată cu fonduri europene şi la cele mai înalte standarde, care pur şi simplu se sufocă în incoerenţa şi volatilitatea legislativă, sau în mafia cărnii. Căci fiecare sector are mafia lui, nu trăim în universul ideal creionat de tratatele economice.

Articole asemanatoare

• Am rezolvat criza! (1)
• Superficialitatea romaneasca (19)
• Băsescu-Boc, exact ce ne trebuie! (1)
• România profundă în Europa (3)
• Panarama Wikileaks (1)

Ultimul an a reprezentat pentru România o perioadă de grea încercări din punct de vedere economic, politic şi social. Lipsa capitalului, dublată de incoerenţa şi slăbiciunea decidenţilor politici a pus pe presiune pe o populaţie supra-îndatorată şi cu o educaţie economică minimală.

Economia lovită sub centură

Tsunami-ul provocat pe bursele de dincolo de Atlantic s-a făcut resimţită şi la nord de Dunăre. Creditarea a intrat în impas, antrenând scăderea dramatică a consumului, cu efecte mult mai mari pentru România decât pentru alte state europene.

Spre deosebire de ţările cu economii puternice, creşterea economică a României s-a făcut în cea mai mare parte pe consum, şi acesta din import.

Din acest simplu motiv, noi am avut mai mult de suferit din punct de vedere economic.

Agitaţii pe scena politică

Ghinionul nostru major la reprezentat suprapunerea dintre anul de criză şi anul electoral. Clasa politică a reacţionat visceral şi complet greşit la evoluţiile mediului economic. Cu un ochi la electorat şi cu altul la economie, politicienii au încercat să găsească “echilibrul” dintre populism şi eficienţă. Nu le-a ieşit.

Statul a restrâns cheltuielile într-un moment în care recomandarea specialiştilor viza injectarea de capital într-o economie lipsită de vlagă. Investiţiile în domenii strategice ar fi condus la deblocarea unor “artere” vitale şi ar fi condus însănătoşirea “pacientului”.

Convulsii sociale

În acest context societatea a avut cel mai mult de suferit. IMM-urile, adevăratul motor al economiei au intrat în vrie îngroşând rândurile şomerilor, peste 7% în statistici.

Companiile mari s-au repliat rapid pentru a face faţă noilor condiţii de pe piaţă şi au redus costurile cu resursele umane, fie prin diminuarea retribuţiilor fie prin eliminarea unor posturi din organigrame.

Sectorul public a avut de suferit din comprimarea activităţi economice şi sub presiunea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) au operat reduceri de personal (cine afirma că slujba la stat e sigură?).

Toate aceste măsuri luate în sistemul privat şi în cel guvernamental au scos oamenii în stradă şi au condus la creşterea fenomenului infracţional.

Şi noi ce vom face?

Evoluţia crizei ecnomice globale mă face să cred că ne îndreptăm către o normalizare a pieţelor occidentale. Acest lucru nu poate decât să ne dea speranţe că economia României va fi din nou beneficiara fluxurilor de capital din Vest.

Ceva este sigur după această perioadă din istoria umanităţii. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Efervescenţa manifestată de unele industrii (IT-ul şi piaţa imobiliară, ca să dau câteva exemple) nu vor mai cunoaşte ritmul de creştere anterior 2008.

România trebuie să analizeze cu mare atenţie actualul context geopolitic şi să ia cele mai bune decizii.

Regândirea geopoliticii

Relaţiile politice trebuie să evolueze de la “Axa Bucureşti – Londra – Washington” către o idee ancorată în realitatea europeană a anului 2010. Atuurile geopolitice ale României (populaţia, suprafaţa, ieşirea la mare) trebuie jucate cu multă atenţie pentru a beneficia de maximum din relaţia cu partenerii externi.

Rusia ar putea juca un rol important în relansarea economică a României, dacă ieşim din blocajul “anti-Rusia”. Cooptarea în proiectul South Steam, mult mai viabil decât Nabucco, reprezintă o mână întinsă Bucureştiului de către Moscova.

Identificarea punctelor tari

Relaţiile politice trebuie valorificate în parteneriate economice puternice şi echilibrarea balanţei comerciale. Deficitul comercial pentru 2009 a fost de 9,7 miliarde euro, printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Pentru a echilibra acest indicator şi pentru a stabiliza evoluţia leului în raport cu euro este necesară creşterea producţiei interne.

Ar trebui să ne punem o întrebare simplă: “Noi ce ştim să facem cel mai bine?”

Nimeni nu se poate pricepe la absolut orice, astfe încât îţi propui să obţii performanţă din câteva domenii cheie.

Pentru ţara noastră miza o constituie turismul, agricultura şi factorul uman.

Avem turism?

Încă din şcoală am fost învăţaţi că ţară mai frumoasă ca a noastră nu există. Că suntem singurul spaţiu cu munte, deal, câmpie şi mare. Nimic mai fals. Deschiderea graniţelor şi orizonturilor cunoaşterii după 1989 au înfăţişat românilor o lume cel puţin la fel de frumoasă, însă cu siguranţă mult mai dezvoltată.

Grecia, Austria, Germania, Spania, Italia etc. au un potenţial turistic cel puţin dublu.

Nu ne propunem să concurăm sau să ne comparăm cu ei. Este necesar doar să ne jucăm cărţile corect pentru a atrage resursele amatorilor de concedii.

În 2008, Turismul contribuia cu 3,5% la formarea PIB-ulu!! Vă rog să reţineţi această cifră derizorie pentru un sector care se vrea a fi unul extrem de potent.

Care sunt cauzele acestei contraperformanţe:

• infrastructura deficitară - nu ai capacitatea de a primi şi de a transporta masa de turişti către obiectivele de interes. Dezvoltarea infrastructurii rezidă în incapacitatea sectorului guvernamental de a se adapta la ce înseamnă realitatea anului 2010. Vom avea curajul să acceptăm că ne lipsesc resursele şi să ne apucăm să construim cât mai economicos, luând exemplul vecinilor polonezi?
• spaţiile de cazare improprii – unităţile de cazare nu se ridică la standardul clientului secolului XXI.
• serviciile – în turismul românesc nu a ajuns dictonul: “Clientu nostru, stăpânul nostru!” Poate ar trebui să facă un stagiu un Turcia pentru documentare.
• promovarea – fără un marketing profesionist nu vom avea niciodată vizitatori. Nici acum nu avem un brand de ţară şi nu ne vindem obiectivele turisice cum ar trebui.

De ridicare acestor bariere va depinde rulajul în turism şi reputaţia României în lume. În acest domeniu de activitate reputeaţia se construieşte greu, dar se pătează extrem de uşor.

Pământul ne salvează

România are unul dintre cele mai întinse teritorii din Europa, peste 6% din suprafaţa Uniunii Europene, o mare parte constituind-o suprafeţele arabile. Dar ştiţi vorba aceea: “Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă.” Politicile păguboase au condusla o stare de fapt strigătoare la cer: în an de criză, când nevoia de alimente a populaţiei creşte şi când Dumnezeu ne dă o cantitate normală de precipitaţii … pâmântul rămâne necultivat.

Până la urmă nu este vina oamenilor. Noi am moştenit o situaţie grea în 1989, când ţăranul român a fugit de ideea Cooperativelor de Producţie şi când Petre Roman i-a reîmpropietărit pe locuitorii satelor. Aceea a fost o mare greşeală, care ne va urmări mult timp de acum înainte. Agricultura rentabilă nu se poate face decât pe suprafeţe mari! Restul se încadrează cel mult la subzistenţă.

Chiar şi în aceste condiţii agricultura ne-a scos de multe ori din dificultăţi economice. Nu mai departe de 2008 raportam o creştere economiă de 8,6%, nivel la care agricultura a contribuit considerabil.

Ce putem face pentru a maximiza efectele agriculturii asupra PIB-ului?

• accesarea fondurilor europene – România poate fi benficiara resurselor gratuite puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, iar noi ne “încăpăţânăm” să refuzăm acest ajutor prin incompetenţa clasei politice
• încurajarea formării Asociaţilor de Proprietari - o agricultură performantă se face pe suprafeţe întinse, astfel încât asocierea mai multor proprietari cu suprafeţe cultivabile mici nu poate decât să ajute la creşterea randamentelor pe unitatea cultivată.
• educarea fermierilor – nu se poate face agricultură după ureche. Absolvenţii de Îmbunătăţiri Funciare, Agricultură, Horticultură sau Zootehnie trebuie să ajungă în mediul rural pentru a contribui la o dezvoltare rurală durabilă.
• facilitarea accesului la programe de creditare – fermele româneşti nu sunt dotate la un nivel acceptabil din pricina modalităţilor reduse de finanţare. Acest fapt se traduce într-o productivitate scăzută şi ipsă de competitivitate pe pieţele de profil.

Dispunerea naturală ne ajută. Tot ce avem de făcut este să folosim această resursă în avantajul nostru. Cineva spunea: “Frumoasă ţară! Păcat că e locuită!”

Păstraţi oamenii valoroşi!

Dintotdeauna România a fost recunoscută pentru potenţialul uman. Cele mai valoroase creiere s-au făcut remarcate în sisteme sociale care le-au recunoscut valoarea şi le-au răsplătit corespunzător.

După 1989 sistemul educaţional a intrat în declin odată cu multitudinea reformelor ce s-au încercat pe pielea tinerei generaţii. Calitatea absolvenţilor la orice nivel a scăzut, concomitent creşterea numărului de posesori de diplome. Putem vorbi de o dizolvare a cunoaşterii în masa tineri ieşiţi de pe băncile şcolii. S-a constatat o ruptură între mediul academic şi cel economic, în sensul că cifrele de şcolarizare nu reflectau necesarul de forţă de muncă de piaţă. Unde s-a ajuns? La o inflaţie de absolvenţi care dezechilibrează piaţa forţei de muncă.

În aceste condiţii vârfurile fiecărei generaţii devin cu atât mai importante, şi necesită o abordare specială.

Tinerii care au studiat în afara graniţelor ţări cu rezultate deosebite dar şi produsele de excepţie ale sistemului educaţional românesc trebuie motivate şi reţinute pentru a ajuta societatea în care au crescut.

Investiţia în aceşti copii poate fi recuperată dacă autorităţile îşi propun să le ofere ceea ce au nevoie:

• un mediu sănătos care să le permită manifestarea creativităţii
• un sistem social care să-i respecte şi care să le ofere satisfacţii personale
• o remuneraţie care să le asigre un statut decent

Doar trei lucruri elementare care ne despart de societăţile civilizate spre care tind copiii noştri.

Concluzii

Viitorul acestei naţiuni depinde în mare măsură de deciziile politice care se vor lua la Bucureşti pe termen scurt. Liniile directoare sunt importante, însă nu trebuie minimalizat rolul individului. În ce spirit va fi formată generaţia următoare?

Cum şi cu cine vom construi infrastructura acestei ţări? Cne va conduce afacerile din turism şi agricultură? Cine va educa tânăra generaţie?

Vom avea profesionişti? Vom perpetua corupţia la orice nivel prin şpaga la doctor, funcţionar etc?

Sunt doar câteva întrebări de al căror răspuns depinde evoluţia noastră în spaţiul european.

Îmi place să cred că nu vom avea de ales şi vom fi traşi de curentul occidental.

Articole asemanatoare

• Buba educaţiei (0)
• Preţul corect al locuinţelor (13)
• Băsescu-Boc, exact ce ne trebuie! (1)
• România profundă în Europa (3)
• Panarama Wikileaks (1)