Noi ştim tot » politica

Motiune

oghi — Thu, 17 Mar 2011 20:32:04 +0000

Moţiune? Care? Miting? De ce?

Vremea favorablă din ziua dezbaterii moţiunii de cenzură în Parlamentul României, nu mi-a permis urmărirea emisiunilor radio tv decât fragmentar. Cu toate acestea, întrerupându-mi spre odihnă, eforturile de „zarvagiu amator”, am putut să-mi fac o idee despre „nevoia” avidă a reporterilor şi monitorilor pentru ştiri şi evenimente. Cu sufletul la gură căutau personaje, se chinuiau să-i facă a vorbi, îşi „gâtuiau” transmisiile cu „mmm”-uri, „ăăă”-uri repezite şi înghesuite într-un limbaj sec, irelevant, lipsit de fapte semnificative. Am dedus către seară că se torcea pe fusul banalităţii o încercare de scul în viaţa noastră politică, din care mai marii prezentului să facă ghemul necesar ţesăturii de minciuni cu care vom fi oblojiţi mai bine de un an de aci în colo. Adică, în parlament, discursuri catarsice, apoteotice ori caustice, în mass media,căutări asidue de senzaţii „tari”, în popor…nepăsare!

Azi dimineaţă, mergând spre oraş am aflat despre fâsul moţiunii, cât şi de bosumflarea guvernanţilor în legătură cu spânzurătoarea ce li se pregătise prin Ardeal. Curios din fire nu m-am putut abţine să nu fac un succint sondaj printre sutele de cunoştinţe pe care le am în Buzău. Stupoare! Oraşul Buzău fierbe, dă în clocot! In piaţă, pe holurile primăriei, la restaurant, singurul subiect interesant e cutremurul!! Ce moţiune, ce miting, unde? Care mai de care vrea să plece vineri în week end, la ţară, la casă pe pământ! Cât pe ce să mă căptuşesc cu musafiri nepoftiţi! Mai fă politică, nene!

Articole asemanatoare

Semidocţii şi politica

oghi — Sun, 06 Mar 2011 18:51:49 +0000

Am urmărit ieri, cu mare interes, CNC-ul peledeului. Am fost purtat de cele mai onorabile sentimente, însperanţa că voi reuşi să descifrez un argument plauzibil care să mă facă să fiu de acord cu un preopinent, devotat trup şi suflet guvernării actuale. Dimpotrivă! Efectul a fost devastator. Luările de cuvânt, opiniile majorităţii, exprimate într-un limbaj submediocru, egoul, total lipsit de modestie ori smerenie, credulitatea adusă la superlativ, toate, au răscolit în sufletul meu imagini şi episoade dramatice din trecut, care m-au dus la titlul de mai sus. Să mă explic: unul a venit cu lecţia scrisă de acasă, Olteanu, a citit textul cu acuze formulate “la secretariat”, apoi, în încheiere adresându-se liber a cerut asistenţei să-l privească şi să vadă că nu are guşă. Adică, cum ar veni, “ce mi-e în guşă şi-n căpuşă”? Sau cum? A obosit citind şi a rămas fără guşă? oricum nu o avea nici la începutul lecturii. Ce-am aflat de la el e destul de interesant: pedeleul flirtează cu teroriştii afgani, puterea lui venind de la talibanii partidului. Păzea! Cei care scriu pe blog fac dezordine în partid, doar ei, talibanii respectă statutul. Ca să-l completeze cu mai mult succes, Berceanu spune despre el că e un taliban cu cicatrice căpătate în “lupte” în teren “nu pe blog” iar adversarii lui – Voinescu, Macovei, Preda Cristian – vin la şedinţe numaica să se vadă la televizor. Alt lider ne suie pe toţi românii în avion (maghiarii rămân jos) şi-şi dă drumul cu paraşuta părăsind aparatul de zbor, în pană de combustibil. În sfărşit, tipic pentru anii cincizeci, Blaga vine, trântind cu…cuvântul în sală, expresii din lumea terorii, “noaptea cuţitelor lungi”, “măcel”, “sânge pe pereţi”, care de care mai belicoase.

Prvesc din nou – postate pe multiplele surse informative pe care le primesc – replicile ce s-au schimbat la întrunirea de care am amintit. Incredibil, nu e adevărat, Doamne visez, e un coşmar? Aştia ne conduc, aştia vorbesc de viitorul nostru, ei sunt cei care ne livrează sau ne retrag criza? Încotro să apuc? Asemenea făpturi sunt mai degrabă capabili să ne ia viaţa decât să o facă mai acătării? Asasini? Nuu! Călăi? Opreşte-te omule, cu comparaţiile! Ascultă-i cu atenţie, urmăreşte-le extensia culturală, priveşte satisfacţia sătulului care nu-i crede celui flămând, nu aştepta nimic de la ei! E o confirmare în plus a devizei actuale: “Doamne iartă-i!” Amintrat în post, e vremea penitenţei, să ne rugăm…

Articole asemanatoare

Protocolul de râs

oghi — Wed, 02 Mar 2011 17:39:07 +0000

Azi, anturajul lui Emil s-a pozat ca la revoluţie, şi a măzgălit cu semnăturile protocolul de „colaborare” pentru „guvernarea până la alegerile din 2012 şi mai departe”. Treba lor dar mie mi-a atras atenţie faptul că pe rândul din spate al „susţinătorilor” liderilor semnatari era un grup alăturat, Blaga, Udrea, Berceanu, Anastase, Olteanu, situat în spatele lui Marco Bela. În timpul “spiciurilor” rostite de cei patru semnatri cineva din grup a spus ceva. Nu ştiu ce, dar între ei s-a instalat o stare de ilaritate greu de stăpânit. Blaga era roşu, Olteanu se stăpânea cu greu, comentând ceva într-o parte, în timp ce Roberta stătea cu capul în jos dând din buze. Cred că le spunea bancuri cu ungurii căci la un moment dat Marco a întors şi el capul gata să scape râsul, dar s-a abţinut. Scena mi-a amintit de situaţii similare din adunări, şedinţe, ceremoniale. Spunea unul din noi ceva şi cu greu ne stăpâneam râsul, dar după consumarea evenimentului ceea ce ne rămânea era bancul sau gluma bună despre care, mult timp după aceea, vorbeam neglijând total subiectul întrunirii.

Dacă s-ar găsi cineva să-mi spună dece râdeau aia din spate, poate aş lua în seamă protocolul româno-maghiar semnat azi. Dar după râsul grupului am priceput că un banc bun e mai însemnat pentru organism decât un protocol de râs! Închipuiţi-vă cum va pune în scenă Nemuriciul evenimentul de azi? Asta-i cam de plâns…

Articole asemanatoare

Paranoia sondajelor

oghi — Sat, 05 Feb 2011 19:35:11 +0000

Românii scurmă în grămada cu bani, de o provenienţă mai mult sau mai puţin dubioasă, cheltuind total neproductiv pe tot felul de „socoteli”, uneori, fără justificare logică. Una dintre aceste guri de absorbţie a gologanilor o reprezintă „investiţia” în sondajele de opinie.

Nu am nimic cu sociologii, mai mult sau mai puţin avizaţi, nici cu cercetătorii sau cu „prelungirile” lor directe din teren care completează formularele, ci cu „răspândacii” şi „analiştii”.

Ditamai profesorul universitar, „prestigiosul” ziarist, „celebrul”analist politic se „adapă” câte o săptămână şi mai bine din comunicatul instituţiei respective de sondare, întorcând pe toate părţile procentajele, confirmând, infirmând sau blamând procentele, fapt ce crează ceva ce ,probabil se doreşte, o confuzie generală, ori o euforie prematură, contribuind – ca multe alte acţiuni – la debusolarea şi îndobitocirea graduală a populaţiei.

Ţaţa Vergina de peste gârlă, ori Ghiorghiţă al lui Lăcră (de la Lăcrămioara, drăguţa lui soţie plecată în Italia) m-au acostat ieri pe puntea de la Popa Bică, ce se legăna în bătaia vântului, „aţi văzut domnu Didu că a câştigat psedeul?” Puntea se apleca, vântul se iuţea, iar pe mine mă luă ameţeala:”ce să câştige oameni buni?” Mai agresiv ca de obicei, Ghiorghiţă, pesedist înrăit mă luă în scurt:”cum dom’ne, nu aţi văzut că ei au cele mai multe sonde, în procente şi vă văitaţi că dece s-a scumpit motorina, hai lasaţi că nu mai e chiar aşa cu peneleul!”O bucurie roşiatică i se citea pe faţă şi pentru că vântul se simţea la picioare, nu găsii nici un răspuns. „Lasă că mai vorbim deseară”, bombănii îndeptându-mă grăbit spre casă.

Cu toată graba, până acasă mă încorsetară cel mai penibile gânduri, de la nulitatea discuţiei cu „poporul votant”, care vorbeşte pentru a se afla în treabă, nicidecum pentru a încerca să înţeleagă ceva, dimpotrivă, inepţiile debitate sunt cele valabile, admise de el şi până la reevaluarea implicării mele într-o „bătălie” pierdută din start, ori a oportunităţii continuării respiraţiei aerului rural. Înainte însă de a lua o decizie mă văzui obligat să subliniez că sondajele de opinie sunt acţiuni ce atestă „starea prezentă a opţiunii intervievaţilor, părerea lor la un moment dat!” Părere care, o spun după o experienţă de douăzeci de ani se poate schimba într-o noapte dacă cineva a bătut la uşă cu găleţile pline… Greu de crezut că după criza aceasta sufletele nu se vor vinde la fel de uşor ca în anii precedenţi. Aşa că hotărârile luate sub umbrela sondajelor au un grad de incertitudine destul de semnificativ, dar şi un impact cognitiv imprevizibil. Singura justificare a promovării sondajelor e identică cu gestul fiecăruia dintre noi de a ne uita din când în când la ceas. Aşa ca să ştim cât este. Că de trecut, timpul tot trece! Restul e paranoie în masă: toată lumea ştie tot, restul habar-nare!

Articole asemanatoare

”Strategia” băsesciană

oghi — Wed, 19 Jan 2011 21:26:45 +0000

Săptămânile trecute s-a întâmplat să le petrec în capitală cu treburi. M-am trezit că ”funcționam” într-un cerc de băseșcieni. Înțelegeți ce vreau să spun:adică adepți ai lui Traian, președintele. Această ocaziune mi-a limpezit starea letargiei politice în care ne bălăcim. Astfel am constatat că există limpede, două categorii de personaje probăse: unii, ”care au cipul pe ei”, parcă-s programați, indiferent ce le-ai spune, le-ai argumenta sau socoti nu-i scoți din susținerea orbească a tuturor faptelor ”șefului”și alții ”mai potoliți”, interesați în argumentație, dispuși să accepte și alte puncte de vedere, pentru ca, după ce te ascultă, dându-ți impresia apartenenței la părerile tale, să te învârtească, amețindu-te în sofisme, între care cel potrivit căruia ”numai un comunist ne putea scăpa de comuniști”, ocupă locul central, adică cel mai mare anticomunist se află la Cotroceni.

Retras în bojdeuca mea din Subcarpați, renunțănd la orice informație politică, copleșit de impresia deplorabilă pe care mi-a lăsat-o Bucureștiul, ”capitală a slinului împuțit”,a kitsch-ului arhitectural și căcatului cu moț tupeist, m-am refugiat în trecut, în vremea ”dezghețului” din anii 70. Atunci, în 1975 mai precis, România se pregătea să intre în OSCE motiv pentru care pe piață au putut apare câteva cărți de interes pentru vremurile acelea din politologia capitalistă. Era clar că trebuia, ”de ochii lumii” să demonstrăm, mai marilor lumii, ”libertate de gândire și de opinie”, după obișnuitul proverb românesc, ”să nu știe stânga ce face dreapta”… Una dintre aceste lucrări, care a făcut mare vâlvă înterpretativă, în stil comunist, în mediile propagandistice românesti, a fost ”Omenirea la răspântie”. Scrisă de doi membri ai Clubului de la Roma, Mihajlo Mesarovic și Eduard Pastel, și prefațată de savantul Mircea Malița – și el reprezentant al României în acest club – pentru care mai târziu va trece pe ”tușă”, cartea merită citită acum, ca document istoric cel puțin, dar și ca model a ceea ce înseamnă ”o strategie pe termen mediu și lung”. In plus poate constitui un sistem metodologic de a investiga realitatea, de a formula întrebări și a căuta soluții. De asemenea e o dovadă a ceea ce înseamnă temeinicia unei cercetări științifice deoarece mai bine de trei sferturi din căile, mijloacele și obiectivele prezumtive ce reies din carte le-am trăit și parcurs fără să realizăm că, de fapt, ele erau concepute inițial! La noi s-a dat subiect de discuții atunci, a rămas o carte și nimic mai mult, încet, încet s-a ajuns la o degradare evidentă – probabil planificată la nivel mondial – la căderea comunismului ca orânduire falimentară și la situația prezentă…

Iată, pe această cale, recitind trecutul, am ”descoperit” strategia iscusitului marinar. Ea poate fi intitulată ”Câinii latră, ursul merge”. Mai pe înțelesul tuturor închipuți-vă că pe malul unui lac se află o sumedenie de pescari dintre care unuia i s-a rupt undița. Stă și el pe malul lacului și-și mai trântește bățul din când în când în apă ca să-i eneveze pe ceilalți. După un timp își amintește că el e șeful și de aci urmează ceea ce vedem: ia de la ceilalți cât și cum poate, legal sau ilegal, direct sau prin interpuși. Ce oare n-a mai zis unul , ”apres moi le deluge!” Da, da parcă ”potopul” adus anual poporului francez de Louvre și Versailles n-are nici o perspectivă în ”strategia” pescarului nostru care, tot în stil românesc continuă să ”dea cu bățu-n baltă!”

Articole asemanatoare

Premoniţie sau visul preşedintelui

oghi — Mon, 20 Dec 2010 07:41:47 +0000

Recent, Domnul Ion Iliescu a făcut la adresa preşedintelui nostru o declaraţie belicoasă şi anume că datorită lui va trebui să avem o republică parlamentară, adică preşedintele să fie ales de parlament.

Tot de data aceasta – adăugând la declaraţia făcută – fostul preşedinte a mai afirmat clar că „orânduirea comunistă a falimentat”. Dar nu se opreşete aici şi – la fel de iprevizibil ca preşedintele nostru – spune că actuala criză se datorează „falimentului capitalismului”! Iată, oameni buni, unde ne aflăm! Capitalismul a „dat ortu popi!”. Şi? Care-i problema? Nu pricepeţi? Staţi!

Traian Băsescu este preşedinte pentru cinci ani.Nici nu se gândeşte să facă republică parlamentară! Nu cumva i se sugerează de către domnul Iliascu, în speranţa că, până la urmă, acesta va intra în senat şi aşa ar mai putea să ne fericească cu un mandat? Mă mir că nu are informaţiile pe care le am eu „pe surse deductibile”.

Actualul preşedinte îşi va duce mandatul la bun sfârşit şi îi va falimenta definitiv pe comunişti, după care va deveni prim ministru cel mai târziu în primăvara lui 2015! Ehei, comandantul nostru de navă nu a stat degeaba în Ţările de jos, în tinereţe! Ştie că pe acolo se află cel mai straşnic urmaş al lui Ferdinand întregitorul. Aducem monarhia, scăpăm de cheltuielile cu alegerile prezidenţiale, ne înrudim cu Marea Britanie, Belgia, Olanda, Suedia, Spania, Norvegia etc., consolidându-ne poziţia în Casa Europei! Cine doreşte să mă contrazică n-are decât! Mai bine „mucles pe mandes că mierla-i pe ouă”!

Articole asemanatoare

Scleroza educaţiei comandate

oghi — Fri, 26 Nov 2010 19:55:26 +0000

De la „butoanele” şefului statului am prins ideia că legea educaţiei va trebui să intre în procedură de urgenţă şi aprobată pentru „a reforma sistemul”. Am înţeles totodată, că unul din obiectivele acestei „reforme” se referă la obligaţia şcolii de a nu mai cere elevilor să memoreze „tot felul de…” Atât. Aici am vrut să ajung. Domnul Boc spune că învăţământul se „va baza pe competenţe”. Până acum pe ce s-o fi bazat? Memoria ce e? Oare nu mai e un proces psihic ce reflectă competenţele noastre. Păi dacă nu mai întipărim cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, folosindu-ne de memorie cum ne vom osteni pentru a reuşi în viaţă? Am uitat că graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, eul, dobândeşte continuitatea identităţii în timp? Descoperirile, rezovarea de probleme, analiza pot fi competenţe umane fără memorie? Desigur domnul prim ministru şi cei care-l sfătuiesc nu trebuie neapărat să ţină minte cine a fost Guilford. Dar nu trebuie nici să „se bage-n ciorbă” dacă nu se pricep!

Da, învăţământul trebuie reformat! Da, organizarea şcolii româneşti trebuie schimbată! Problema e pe cine pui să o facă, cu ce instrumente şi CUM? Afirmaţiile unui şef de stat sunt luate drept bune chiar şi de elevi. In ce sistem de evaluare, dacă un elev „a uitat” să-şi rezove o problemă făcută în clasă, vom mai introduce copilul care, cu tupeul zileor noastre va zice:”ce dom profesor mă puneţi să memorez?”

Pierderea treptată a memoriei – scleroza – e un proces biologic mai mult sau mai puţin agresiv, dar comandarea lui de la cea mai înaltă poziţie politică e un pericol!

Articole asemanatoare

Nimic nou în educaţie

oghi — Sun, 21 Nov 2010 08:57:19 +0000

Mesajele directe sau comentariile de pe site mă obligă la răspunsuri. Le voi da, corelându-le cu unele atitudini semioficiale, adică apărute în „şezătorile” de pe la televiziuni.

O opinie: „problema fundamentală a zilei de azi în şcoală e profesorul, pregătirea acestuia” (Melania, M.V., fostă consilieră a d-lui ministru). Răspunsul meu:-nu sunt de acord, legea trebuie să consfinţească în continuare că „învăţământul e prioritate naţională şi i se va aloca maximum posibil de fonduri, începând cu 6% din PIB!” Bine făcea doamna dacă spunea că învăţătorul e problema fundamentală, ştie dumneaei dece…

De ce susţine „coana mare” ceea ce a spus ? Pentru că încă din anii nouă zeci, prin „stagii de pregătire”, „atestate profesionale”, work shop-uri, team building-uri, cursuri de formare, etc., anumite fundaţii, asociaţii etc. cu priceperea corespunzătoare, mai bine informate „pe surse”, sau cu „binecuvântările” puterii politice, au început să acceseze fonduri europene care, prin „academiile” judeţene, adică acele Case ale Corpului Didactic, conduse de „rectori”, atestaţi politic, au sifonat milioane de euro.Doamna respectivă conduce o asociaţie şi a câştigat o licitaţie de proiect de acest gen în valoare de patru milioane de euro. Acum caută clienţi. Aşa că „avem chestiuni arzătoare la ordinea zilei!”

Altă opinie: „expresia învăţământ obligatoriu” nu are rost să fie trecută în lege! Are dreptate dl. respectiv , S.Vlaston. Învăţătura e un drept şi nu o obligaţie. Dacă într-o comună un părinte nu poate sau nu vrea să-şi trimită copilul la şcoală, primarul îl va amenda? Pe cine , pe propriul alegător? Această prevedere n-a funcţionat de o sută cincizeci de ani de când este stipulată în legile şcolilor, de la Cuza încoace. Mai mult, Constituţia dă voie unui tânăr ca de la vârsta de 16 ani să intre în piaţa muncii. Ce-i faci, dacă munceşte? Îi retragi acest drept?

Un moderator spune, printre intervenţii: „banii, banii şi ei sunt pe primul plan”.Normal că nimeni nu munceşte pe gratis. Aici mai adaug că dacă îi luăm la numărat, banii alocaţi învăţământului nu sunt puţini nici acum. Problema e ce se face cu ei, în ce se investesc şi –cel mai important- cu ce eficienţă! O măsoară cineva, scrie undeva în lege ceva în acest sens??

Un lider sindical, profesor la un grup şcolar parcă, deplânge situaţia materială şi a resurselor umane în aceste şcoli: „nu mai avem maiştrii, dotarea şcolilor e la pământ!”.Doamna de mai sus îl completează spunând ca „avem nevoie de cismari, tinichigii”. Pare-mi- se că mai spunea cineva chestia asta…Aşa că din părere, în părere am ajuns la puterea politică. Ce credeţi se ajunge la un final cu legea educaţiei?. Sunt doar două răspunsuri: da sau nu.

În caz că se finalizază acum vom discuta mult timp despre ea cât e de inadecvată. Iată numai un exemplu: se face şi vestita lege unică de salarizare, o catastrofă după părerea mea, care va pune pe picior de egalitate salarială orice profesor sau învăţător indiferent de performanţele sale profesionale. Un debutant croit pentru şcoală, excelent ca rezultate, va avea acelaşi salariu cu acelaşi debutant, eşuat în şcoală şi cu gând de ducă…

Dacă nu se finalizează măcar până la mărţişor astfel ca până în toamnă să se elaboreze şi normele de aplicare, pentru toate situaţiile, va trebui să aşteptăm doi, trei ani până ce administraţia statului se va mişca şi va face o nouă împărţire administrativă adecvând legea educaţiei la viitor!

Punctul meu de vedere este că o reală reformă a şcolii va trebui să regândească organizarea sistemului de învăţământ. In primul rând al celui preuniversitar. Aici, celor ce doresc dezvoltarea ideii le stau la dispoziţie. A doua problemă ce trebuie rezolvată concomitent cu reorganizarea este managementul instituţiei şcolare, iar a treia o reprezintă controlul şi evaluarea ritmică.

Consecinţele colaterale ale rezolvării celor trei probleme enunţate de mine mai sus sunt multiple, pornind chiar de la cele de ordin etico-juridic, demnitate, cinste, corectitudine, îndatoriri, drepturi, care trebuiesc enunţate nu subânţelese. Numai într-un cerc larg de profesionişti, practicanţi şi entuziaşti se asigură remedierea corectă a lor.

În 1996-97 cineva a avut iniţiativa unei întruniri de o lună de zile aproape, a unor astfel de persoane ce au elaborat statutul personalului didacic de atunci. Cu mici retuşurie acestă lege a ţinut încă nemototolită haina didactică. Acum aştept şi eu de mai bine de un an să ia cineva o astfel de iniţiativă. Doar frecuş în rest, NIMIC!

Din nimic nu se naşte nimic!

Articole asemanatoare

Educaţia meteosensibilă

oghi — Mon, 15 Nov 2010 12:47:12 +0000

De vreo săptămână se deapănă expresiv de intens, sarabanda discuţiilor despre legea educaţiei. Ba a fost respinsă de CCR , ba nu, ba că e doar o „fază”intermediară şi ea va deveni valabilă după publicare. Explicaţiile executivului sunt lipsite de claritate. Oricum, corpul profesoral nu înţelege mai nimic, ca să spere. Până la urmă opoziţia a pornit hotărâtă, pusă pe fapte mari, să-şi ascută limba. Din nefericire pentru ea şi din fericire pentru putere, vremea excesiv de cumsecade cu românul pipernicit de griji, i-a scos pe toţi combatanţii politici din hogeac şi încălziţi, gata de dat în foc s-au luat la luptă! Toţi, cu toţi:unii la tăiat panglici alţii la scos pangici. De remarcat că unora de la putere li s-a înmuiat verbul la soare şi au început să-şi decalme libidoul către opoziţie iar aceasta, de insolaţie, începă să se faulteze în propriul teren!

Prin şcoli, de binele căldurii, radicalismul sindical s-a potolit precum câinele meu care doarme la soare. Reumatismele s-au mai atenuat, grija consumului de combustibil a scăzut, iar dulcegăriile , din orce parte ar veni ele, ne abat de la esenţa problemei. Majoritatea este binevoitoare în această toamnă prietenoasă. Şi dece n-ar fi? Are Dumnezeu grijă! E foarte adevărat dar, din păcate, cu toată grija Celui de Sus nici dracu nu stă degeaba. Îşi bagă coada!Ultimile replici din interiorul opoziţiei „unite” stau mărturie. Iar concluzia e una singură:”de unde nu e nici Dumnezeu nu cere”! Cred că în cazul nostru, Domnul nu ne cere bani, deoarece ştie că n-avem, ne-a dat căldură să ne împrospătăm gândurile zburlite repede după frigul din octombrie. Ne cere altceva: EDUCAŢIE! Putem să-i spunem că din cauza căldurii am piardut-o? Atenţie, nu-i departe nici viscolul şi nici gerul, oare o să schimăm tonul? Educaţia este sau nu este indiferent de vreme! Nu e meteosensibilă! Prin „originalitatea” noastră la noi e invers!

Articole asemanatoare

Pacostea erorilor în educaţie

oghi — Tue, 09 Nov 2010 17:31:10 +0000

„Să repeţi aceleaşi greşeli şi să te aştepţi la alt rezultat însemnă să fii idiot” M. Eliade

Tatulici de la Realitatea tv face o emisie despre legea şcoalelor(o numesc aşa ca să mă închipui în sec. al XIX lea).Colegii mei au văzut „probele educative” ale protagonitlor.

Un şir de greşeli au precedat înâmplarea. Mai întâi legea fusese respinsă odată de Curtea Constituţională. După asumarea răspunderii se trimite sesizare iar la CCR şi iar legea e respinsă!

Nu mă bag în problemele juridice dar am privit la modul de abordare a subiectului în cadrul emisiunii. Dacă nu era tipul acela de la Senat, Nicolae Robu, aş fi pierdut orice speranţă privind la un dialog al surzilor, cu afirmaţii injurioase, mincinose în care nimeni nu ascultă pe nimeni, în care se plusează miza politică până la ultima limită a răbdării. Din păcate nici pe el nu prea l-au lăsat să vorbească! Aş dori să subliniez că pe Tatulici nu-l interesează cine se face sau nu de râs în emisiune, pentru el cel mai mult contează audienţa.

Din puţinele fraze duse de la un cap la altul am înţeles câteva chestiuni fundamentale:

1. în zona politicului sunt slabe speranţe de dialog adevărat,
2. lipsa acută şi devastatoare pe care unii o au ca respect şi condescenţă faţă de telespectatori e evidentă,
3. dezbaterile înseamnă pentru puterea actuală „ să vorbim discuţii” nu să ia cineva notă şi să se propună ceva.

A făcut cineva un sondaj cu privire la aşa zisa dezbatere.? Domnule Tatulici formulează trei întrebări referitoare la acesta şi vezi unde sunt propunerile celor care lucrează în şcoală!

Mai departe, conţinutul legii nu demonstrează o analiză de sistem amplă.Clar, nici nu s-a făcut! E un consiliu care „s-a ocupat”! A primi ceva bani? Cine face parte din el? Cine ştie cum poate fi conactat?

Am pretenţia că ştiu-din punct de vedere teoretic şi pragmatic-că învăţământul preuniversitar se află în mare criză, din toate punctele de vedere. Dar să luă de exemplu programul SEI. Dece după derularea lui ministerul nu are legătură directă cu toate şcolile din ţară sau măcar la centrele de comună prin internet? Cine citeşte forumul ministerului ? Cine ia în consideraţie ce se scrie acolo??E suficient să fii în sistem sşi să fii atent caă ai ocazia să vezi toate sursele de scurgere a imenselor sume de bani fără nici un rezultat în întâmpinarea intereselor elevilor.

Aceste erori nu se rezolvă printr-o lege despre care trei sute de mii de oameni vor afla după aprobarea ei.

O adevărată analiză de sistem nu poate fi făcută atâta timp cât pe verticala treptelor de studiu nu există o condiţionare calificată. Adică atât fiecare elev cât şi educatorii să fie coresponabil de calitatea şi eficienţa reuşitei şcolare. Dar toţi cunoaştem că una din cerinţele fundamentale ale succesului şcolar este exemplu profesorului. Adevăratele valori sociale sunt însuşite şi perpetuate de elevi din comportamentul profesorului, din atitudine şi convingerile lui. Ce exemplu au oferit educatorii puterii din „clasa” lui Tatulici?

Nu ştiu când se va aproba legea şi dacă va mai putea fi amendată ceea ce ştiu în mod cert e că nu se doreşte o reforma a şcolii de nivel european făcută pentru elevi şi pentru cei care trebuie să-i facă apţi de integrare socială. Se vrea înscrierea unei „realizări” în palmaresul politicienilor fără rezonanţă în instituţia şcolară.Din contră mergem către o şcoală de periferie amalgamată într-o „tabula rasa”în care interesul politic va fi în prim plan secondat îndeaproape de diverse incluziuni de interese cam zece ani de aici în colo.

Părţile bune ale legii se vor estompa treptat în special datorită numeroaselor contradicţii terminologice, definite ambiguu sau insuficient fundamentate. Prezenţa „noutăţilor” în lege –într-o altă înfăţişare- aste lamentabiă şi crează, prin însăşi afirmarea lor, confuzie pentru o bună parte a personalului didactic. Sistemul e atât de ancrasat din punct de vedere organizatoric încât nu va reuşi să aducă alerta necesară revigorării lui reformatoare.

Noi ştim tot » politica

Motiune

Articole asemanatoare

Semidocţii şi politica

Articole asemanatoare

Protocolul de râs

Articole asemanatoare

Paranoia sondajelor

Articole asemanatoare

”Strategia” băsesciană

Articole asemanatoare

Premoniţie sau visul preşedintelui

Articole asemanatoare

Scleroza educaţiei comandate

Articole asemanatoare

Nimic nou în educaţie

Articole asemanatoare

Educaţia meteosensibilă

Articole asemanatoare

Pacostea erorilor în educaţie

Alte articole care te-ar putea interesa