Expresia de mai sus am auzit-o de la un bătrân din satul Ploştina, Dumnezeu să-l odihnească, Ion Teşcan, nea Ionică, un fel de staroste al satului, om de servici la şcoala Malu Roşu, care, la cele patru clase ale lui, prin nivelul de inteligenţă şi replică spirituală, dădea clase la mulţi. Fusese grănicer pe...